Mi-a venit în minte, puțin mai devreme, un gând tare frumos despre credință:
Atunci când noi ne gândim la un grup, îi avem în vedere, într-un mod mai degrabă abstract, pe toți indivizii din acel grup… cumva, grupul în ansamblul său, așadar pe toți și pe niciunul din acel grup.
În schimb, atunci când Dumnezeu spune „voi” ne are în vedere pe fiecare în parte, în mod personal, raportându-se la fiecare membru al grupului ca la o ființă unică și nesubstituibilă.
Când Hristos spune „voi sunteți prietenii Mei”, El nu vorbește despre entități colective, ci Se gândește, profund și individual, la tine, la mine…. la noi toți, la fiecare în parte și la toți împreună.
„Cu iubire veșnică te-am iubit pe tine, cu iubire fără margini”, ne spune Domnul prin Osea („proorocul iubirii divine”, așa cum îl numește pr. prof. Alexandru Mihăilă pe Osea).
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!