Liviu Voinea, în discuţii cu oficiali ai Trezoreriei SUA
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, s-a întâlnit, în 18 aprilie, cu Christopher Smart, adjunct al asistentului pentru Europa şi Eurasia al Secretarului Trezoreriei SUA. Printre temele discutate s-a aflat şi intenţia României de a încheia un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, se arată într-un comunicat al ministerului.
“Temele principale discutate au vizat evoluţiile în domeniul macro-economic din România, consolidarea fiscală şi perspectivele de creştere economică, finanţarea deficitului bugetar şi progresele pe linia reformelor structurale. Oficialul român a exprimat, cu acest prilej, determinarea României de a finaliza cu succes programul său cu FMI şi interesul de a încheia un nou acord. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre absorbţia fondurilor europene în România şi despre întărirea mecanismelor de supraveghere bancară la nivel european”, se spune în comunicat.
Totodată, au fost schimbate opinii cu privire la cooperarea bilaterală româno-americană pe linia schimbului de informaţii de natură fiscală (FATCA).
Discuţiile au avut loc în cadrul vizitei pe care Ministrul Delegat pentru Buget, Liviu Voinea, o efectuează în SUA pentru participarea la Reuniunile de Primăvară ale Grupului Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional care se desfăşoară la Washington în perioada 19 – 21 aprilie.
www.puterea.ro
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


