Luca Niculescu: Al 14-lea pas înainte
Astăzi am primit un nou Aviz Formal în procesul de aderare la OCDE – de data aceasta, în Comitetul pentru politici agricole. Un pas esențial care confirmă că standardele noastre sunt aliniate bunelor practici internaționale din domeniu.
Aderarea la OCDE înseamnă mai mult decât recunoaștere: înseamnă acces la date solide, analize riguroase și instrumente utile pentru politici agricole mai eficiente, dar și pentru protejarea solului, apei și a resurselor naturale – într-un context tot mai marcat de schimbările climatice. Iar schimbul de idei și experiență cu țările membre va fi un atu important.
Nu există comitete „ușoare”, dar acesta a fost unul deosebit de complex – știam asta încă de la început. Tocmai de aceea, le sunt recunoscător colegilor de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care au fost implicați din prima zi. Zeci de ședințe, sute de ore de muncă și dialog, în aproape trei ani de evaluare OCDE.
Delegația de azi a fost excelent condusă de doamna secretar de stat Violeta Mușat. Un gând aparte și pentru senatorul Sorin Moise, fost secretar de stat, expertul Bogdan Bazga, și pentru toți colegii din minister.
Mulțumiri și colegilor diplomați care, în momente-cheie, au știut să creeze punți și să faciliteze dialogul. Și, desigur, mulțumiri echipei din Secretariatul OCDE și reprezentanților statelor membre pentru un dialog intens, constructiv și valoros.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


