Matei Bogdan

Publicat în 22 aprilie 2020, 15:52 / 32 elite & idei

+ Interviuri • + Observator • luca niculescu

Cu peste 20.000 de decese cauzate de SARS-CoV2, Franta s-a mobilizat si a reusit sa isi dubleze aproape numarul de paturi din terapie intensiva, dar carantina continua si inca nu putem sti daca lucrurile vor arata la fel ca inainte, mai rau sau, din contra, daca statele europene vor reusi sa regandeasca politicile comune. La nivel social, criza i-a facut pe oameni mai solidari, spune Luca Niculescu, ambasadorul Romaniei la Paris.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, acesta vorbeste si despre problemele intampinate de romanii care au apelat la serviciile ambasadei, precum si despre felul in care francezii fac, seara de seara, un gest de admiratie si incurajare pentru cadrele medicale.

Presedintele Emmanuel Macron a prelungit starea de carantina pana aproape de mijlocul lunii mai. Mai intai, cum arata lucrurile in Franta?

As spune ca speranta s-a intors. Numarul imbolnavirilor e in scadere, numarul cazurilor de la reanimare e in scadere, la fel si numarul deceselor. Luna de „confinement”, cum se spune aici la izolare, da rezultate.

Mobilizarea a fost puternica. Daca la inceputul crizei, de exemplu, Franta avea doar 5.000 de paturi de reanimare in toata tara, numarul lor aproape ca s-a dublat in cateva saptamani. Si a fost vital pentru ca, in varful crizei, acum vreo 10 zile, numarul pacientilor aflati in reanimare depasea 7.000.

Sunt cazuri de imbolnavire si la Ambasada Romaniei la Paris. Care e acum situatia, cate cazuri sunt, cum e evolutia?

Am avut sapte colegi testati pozitiv. Au stat in izolare si sub supraveghere medicala. Evolutia lor e buna, speram ca in curand vindecarea sa fie completa.

In ceea ce ii priveste pe romanii din Franta, ati avut solicitari speciale? Cum arata situatia lor sociala, economica, in contextul crizei?

Inca de la inceputul crizei, am deschis doua linii telefonice speciale si o adresa de mail pe care ni se poate scrie. Pot fi gasite pe site-ul ambasadei, cum deschizi pagina, in partea dreapta. La inceput am avut foarte multe apeluri si mesaje: peste o mie intr-o zi. Apoi, situatia s-a stabilizat, dar tot primim peste o suta de apeluri si mesaje zilnic.

Exemplele sunt numeroase: la inceput aveam multe apeluri de la romani care voiau sa se intoarca acasa, apoi erau cei care se temeau ca isi pierd locul de munca sau locuinta. Ne sunau si cei care se temeau ca au simptome si ne intrebau ce pot face.

Au fost si cazuri mai delicate cu romani aflati in situatii grele, au fost si altele, mai exotice, daca pot sa spun asa, cu turisti romani care ramasesera blocati pe insule franceze din Caraibe si nu stiau cum sa se intoarca. Am colaborat bine cu autoritatile franceze si am reusit repatrierea lor.

Tratam fiecare caz, incercam sa rezolvam cat mai multe, in limita competentelor ambasadei si consulatelor.

In acelasi timp, avem foarte des discutii cu Ministerul francez al Muncii, cu Ministerul de Interne, cu Ministerul de Externe, cu cel al Afacerilor Europene. Discutam mult si cu autoritatile din Romania si le multumesc tuturor, in primul rand colegilor din centrala MAE, pentru rapiditatea cu care ne raspund.

Suntem foarte atenti ca drepturile romanilor sa fie respectate, ca salariatii romani sa fie tratati exact cum sunt cei francezi atunci cand e vorba despre conditiile de munca si cand au acelasi tip de contracte.

Cei doi atasati de munca ai ambasadei discuta mereu cu firmele pentru a se asigura ca drepturile cetatenilor romani nu sunt incalcate.

Am facut si o serie de ghiduri pe care le-am pus pe site si pe Facebook, cu raspunsuri la intrebarile cele mai frecvente – drepturile lucratorilor, drepturile chiriasilor, drepturile pe sectoare specifice, cum ar fi pentru cei care lucreaza in constructii, informatii pentru cei care tranziteaza Franta etc. In ultimele zile, avem un alt tip de solicitari; de la societati care angajeaza in mod normal romani si ar dori ca ei sa revina aici.

Deocamdata, insa, autoritatile franceze permit doar venirea muncitorilor transfrontalieri, nu si a celor detasati sau sezonieri. Vreau mult sa le multumesc romanilor din comunitatea de aici, care s-au mobilizat in numar foarte mare pentru a ajuta alti romani, aflati in situatii mai grele. Si nu in ultimul rand colegilor din serviciul consular, care, de la inceputul crizei, nu au mai avut nici o zi (si, uneori, nici o noapte) libera.

Se foloseste mult zilele acestea termenul de solidaritate. Solidaritate cu medicii, solidaritate europeana cu statele grav afectate. Cum functioneaza, la nivel social, solidaritatea in Franta? Se fac donatii catre spitale, sunt campanii umanitare sau nu mai e nevoie, statul are capacitatea de a raspunde corect tuturor nevoilor?

Criza e teribila, nu a mai existat o astfel de epidemie in ultimii 100 de ani. Dar si solidaritatea e puternica. As remarca in primul rand un gest simbolic: din 17 martie, de cand s-au introdus masurile de izolare, francezii ies in fiecare seara la ora 20.00 la ferestre, la balcoane si ii aplauda pret de cateva minute pe cei care lucreaza in spitale – medici, asistenti, infirmiere. Se aplauda, se striga, se bate cu lingura in tigai, se face zgomot.

E un moment pe care toate televiziunile de stiri il transmit in direct. Si noi, la ambasada, iesim la geam si aplaudam din toate puterile. Si ne gandim si la romanii care au grija de pacienti, pentru ca sunt aproape 10.000 aici, in Franta, in sute de spitale. Si salveaza si ei, zilnic, vieti.

Exista si alte tipuri de solidaritate, mai practica, ca de exemplu: au fost probleme cu mastile la inceputul crizei? Am vazut ca intreprinderi de textile si chiar persoane particulare au inceput sa faca masti artizanele. Au fost probleme cu gelul dezinfectant? Intreprinderi mari de bauturi alcoolice, dar si producatori locali de coniac sau armagnac isi dau peste cap productia ca sa fabrice gel dezinfectant cu peste 70 la suta alcool. Exista multe exemple: vecini care isi ajuta vecini, firme care fac livrari gratuite, soferi de taxi care transporta gratis personal medical, echipa de rugby dintr-un orasel care se apuca sa stranga bani pentru un camin de batrani samd.

O astfel de criza e ceva ingrozitor, produce multa suferinta, dar arata si cat de buni putem fi.

Cat de dispusi sa respecte regulilele carantinei sunt francezii?
-0:17
„Se spunea despre francezi ca sunt un popor indisciplinat si iata ca reusim sa respectam regulile cele mai riguroase impuse vreodata in timp de pace” – spunea presedintele Emmanuel Macron acum cateva zile. Si cred ca asa e. Izolarea e dura, controalele sunt numeroase, deplasarile sunt limitate.

Apartamentele din Paris, de exemplu, nu sunt mari, e greu sa stai o luna intr-un apartament de 50 – 60 de metri patrati o familie cu doi copii. Dar se sta. Si nu se iese mult. Actele de „indisciplina” nu sunt numeroase.

Dovada ca masurile de izolare sunt respectate si ca au efect o vedem in scaderea numarului de noi cazuri din ultimele zece zile.

Ma intorc la aceasta teza a solidaritatii. Uniunii Europene i s-a reprosat lipsa de solidaritate in primele etape, cand Italia a intrat intr-o criza sociala, umanitara de proportii. Cum evaluati raspunsul UE, cum a aratat dezbaterea in Franta?

Cred ca nimeni nu se astepta ca aceasta criza sa fie atat de severa. Apoi sa nu uitam ca domeniul sanatatii nu este printre cele ce tin de competenta UE. Politicile de sanatate sunt nationale. Si e firesc ca, intr-o situatie atat de grava, fiecare sa incerce sa se apere in primul rand pe el.

Dar, dupa inceputuri ezitante, Europa a reactionat. Sa ne gandim la actiunile Comisiei, la cele ale Bancii Centrale Europene, la deciziile luate recent prin care sute de miliarde de euro vor fi alocate luptei impotriva virusului si a efectelor economice puternice pe care aceasta criza le provoaca.

Regulile de folosire a banilor europeni au devenit mai flexibile, pot fi transferate mai usor fonduri dintr-un capitol in altul pentru a raspunde cat mai rapid. Si apoi, s-a vazut si solidaritatea intre europeni.

Sunt tari vecine, precum Germania, Luxembourg, Elvetia (care nu e in UE, dar da dovada de multa solidaritate), care au preluat pacienti din Franta, in momentele cele mai grele. Romania a trimis si ea medici si asistente in Italia – un gest remarcat si salutat si de presa franceza.

Poate ca noi, europenii, am inceput dezorganizati, dar ne-am revenit in ultimele saptamani. E un mare moment de cumpana aceasta criza, dar poate fi si o sansa pentru Europa, daca stim sa profitam de aceasta sansa.

Orice criza de acest fel atrage dupa sine asteptarea unor schimbari profunde, atunci cand lucrurile vor putea reveni la normal. Ce se va schimba, putem intui?

Oamenii cu care vorbesc isi doresc un singur lucru: sa se intoarca in mare parte la ce aveau inainte, cand puteau sta aproape unul de celalalt, cand se puteau imbratisa, cand puteau iesi la cafea sau la restaurant fara teama de imbolnavire, cand puteau sa ia avionul linistiti, cand puteau merge la plaja fara sa se gandeasca la faptul ca prosopul vecinului e prea aproape. Cand se va putea asta? Nu stim inca.

Sunt multe idei si multe opinii care circula zilele acestea. Unii spun ca lumea se va schimba radical, altii spun ca nu va fi chiar asa. Citeam dimineata un interviu cu ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, care isi exprima o temere: ca lumea de maine va semana cu cea de ieri, dar va arata mai rau.

Vor fi multe de facut dupa criza, daca vrem sa nu fie asa, multe domenii la care va trebui sa ne gandim. Speranta mea este sa invatam din criza ca avem mai multe sanse sa reusim impreuna, decat separat.

Apropo de solidaritatea despre care vorbeam mai devreme, ne vom gandi poate daca trebuie sa punem in comun, la nivel european, capitole din politicile de sanatate, de exemplu. Sau, de asemenea, poate ne vom gandi la cum putem reindustrializa Europa, in asa fel incat sa nu mai existe o dependenta de un stat-tert pentru cate un produs vital.

Stiu ca aveti in tara fratele bolnav de COVID-19, e cadru medical la un spital din Bucuresti. Au fost spitalele din Romania mai vulnerabile? Principalele focare au debutat in unitati medicale.

Cred ca Romania a luat decizii potrivite chiar inaintea altor state, ma gandesc in primul rand la masuri de limitare a contactelor, pentru a impiedica virusul sa se raspandeasca. Apoi, in ceea ce priveste spitalele, din pacate peste tot personalul medical este expus, iar cadrele medicale sunt printre cele mai atinse de virus.

Citeam ca in Spania, 12 mii de medici, asistente si personal din spital au luat virusul. In Franta sunt, de asemenea, cateva mii si, din nefericire, exista si cateva decese. Ei sunt in prima linie, cum s-a spus deseori si nu putem decat sa ii sprijinim, sa ii incurajam si sa le multumim pentru ceea ce fac.

Ce cititi in aceste zile de izolare sociala?

In afara de numeroasele rapoarte si documente de la birou, citesc multa presa, evident. Incerc, apropo de discutia noastra, sa trec de informatiile imediate, care deseori sunt coplesitoare, pentru a incerca sa imi dau seama cam cum ar putea arata lumea de maine. Si e multa neclaritate, recunosc.

Citesc sau recitesc si romane. Am terminat recent „Paris est une fete”, de Hemingway – o carte plina de energie si de viata despre Parisul anilor ’30 in zona Montparnasse. Cand o citesti, iti vine sa iesi imediat din casa si sa o iei la pas rapid pe strazile Parisului, dar apoi iti amintesti repede ca nu e momentul.

Si, ca multi altii, am recitit Ciuma. Recunosc ca m-a surprins putin ca, in pofida molimei, personajele din roman nu respectau „distantarea sociala”, continuau sa se intalneasca, sa iasa sa bea ceva, sa se plimbe. Dar, in afara de asta, sunt multe asemanari in felul in care reactionam atunci cand se intampla ceva atat de coplesitor.

Si am ramas cu gandul la mesajul lui Camus din final, pe care il percep ca pe un omagiu adus corpului medical, si pe care, daca imi permiteti, il reproduc aici. „El (naratorul – medic) stia ca aceasta cronica nu putea fi a victoriei definitive. Ea nu putea fi decat marturia a ceea ce trebuise el sa implineasca si a ceea ce, fara indoiala, trebuiau sa mai implineasca inca, impotriva terorii si a armei ei neobosite, in ciuda suferintelor personale, toti oamenii, care, neputand fi sfinti si refuzand sa admita flagelurile, se straduiesc totusi sa fie medici.”

www.ziare.com