Matei Bogdan
Publicat în 2 octombrie 2024, 12:10 / 29 elite & idei

Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: 2026 este o ţintă ambiţioasă care poate fi atinsă

Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: 2026 este o ţintă ambiţioasă care poate fi atinsă

Există un consens politic foarte puternic pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), astfel că 2026 este o ţintă ambiţioasă care poate fi atinsă, a declarat, marţi, coordonatorul naţional pentru aderarea României la OCDE, Luca Niculescu.

„Nu există o dată fixată în relaţia cu OCDE. Există însă o dată dorită, anunţată de autorităţile române, de prim-ministru, de preşedinte, de preşedintele Senatului – şi mai sunt oameni politici care şi-au exprimat dorinţa ca în 2026 să fim membri în OCDE. Procesul de aderare este foarte dinamic, lucrăm zi şi noapte. Este o ţintă ambiţioasă, o ţintă care poate fi atinsă. Condiţia este să rămânem pe o traiectorie bună pe care suntem acum. Există un consens politic foarte puternic pentru aderarea la OCDE. În Parlament a fost înfiinţată o comisie specială pentru sprijinirea procesului de aderare în care se află membri ai tuturor partidelor politice cu reprezentare parlamentară”, a menţionat Luca Niculescu, la conferinţa „Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul – România & Republica Moldova”.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe