Tocmai am terminat de citit o carte pe care trebuia să o citesc mai de mult, pentru că apăruse în 2016 (dar cărțile câteodată se ascund prin bibliotecă și reapar când te aștepți mai puțin ). „The Naked Diplomat” de Tom Fletcher, fost secretar particular și consilier de politică externă pentru doi prim miniștri britanici, Gordon Brown și David Cameron. Nu e o carte cu mari dezvaluri despre politica externă (autorul chiar spune că nu îi plac cărțile de tip «kiss and tell»). E, în schimb, un volum foarte interesant, în trei parti – o istorie a diplomației, câteva idei despre rolul diplomației azi precum și efectul digitalizării asupra modului de a face diplomație.

Cartea e din 2016, de aceea spun că trebuia să o citesc mai devreme, intre timp rețelele de socializare au evoluat și s-a dezvoltat și inteligența artificială. Mai mult, s-au întâmplat și Brexit-ul și alte evoluții majore în geopolitica mondiala.

Oricum, cartea merită deschisă de toți cei interesați de politica internațională. A fost o ocazie și să citesc sau recitesc câteva definiții despre diplomați și diplomație de-a lungul veacurilor. Astfel, venețianul renascentist Ottaviano Maggi spunea că diplomatul trebuie să fie «un bun teolog, familiarizat cu filozofii greci, expert în științe matematice, competent în drept, muzică și poezie, cunoscător al limbilor greacă, latină, franceză, germană, spaniolă și turcă, de origine aristocratică, bogat și chipeș». Provocatoare fișă a postului, nu-i așa „ ?

Pentru un fost sef al diplomației britanice, un bun diplomat „trebuie să fie capabil să explice orice, să mănânce sau să bea orice (și să pară că îi place) și să nu fie surprins de nimic. Și toate acestea trebuie să fie făcute fără a-și pierde sensibilitatea sau curajul”. Acum vreo două secole, un alt gânditor scria că un diplomat este un «om cinstit, care trebuie să mintă pentru țara lui». O afirmație contrazisa însă de alti diplomați, care cred că, dimpotrivă, onestitatea este o calitate esențială: «onestitatea a fost și rămâne una dintre cele mai importante calități ale unui diplomat. În negocieri, trăieșți sau mori în funcție de reputația ta».

Diplomatul Harold Nicolson a scris după cel de-al Doilea Război Mondial că „principalele calități ale diplomatului sunt sinceritatea, precizia, calmul și modestia”. La fel de importanta cum este și deschiderea către ceilalți : « curiozitatea însățiabilă” este primordiala pentru Christopher Meyer, fost ambasador britanic la Washington. „Ai nevoie de o minte rapidă, un cap tare, un stomac puternic, un zâmbet cald și o privire rece”.

Sunt citați și Isaac Newton, care vorbea despre „tact ca fiind abilitatea de a-ți face cunoscut un punct de vedere, fară a-ți face însă și un dușman atunci când îl prezinți”, Winston Churchill și celebra expresie «diplomația este arta de a-i spune cuiva să se duca d…ului, în așa fel încât el să întrebe care este direcția» sau Metternich, cu o fraza extrem de cinică. Aflând că unul dintre rivalii lui diplomați a încetat din viață, ministrul de externe austriac ar fi spus « acum mă întreb ce a vrut să spună cu asta ». La fel cum nu lipsesc Richelieu (cel care a înființat primul minister de externe), Talleyrand sau Cromwell. Iar pentru Tom Fletcher, care a fost și ambasadorul Marii Britanii în Liban, un ambasador trebuie să fie un « un lider, un comunicator, un pionier, un antreprenor, un activist, un militant, un avocat și lobbyst în serviciul tarii sale».

Sunt zeci de pagini cu foarte multe păreri despre ce înseamnă diplomația – unele, contradictorii – și sunt instructive, amuzante sau te pun pe gânduri. Și una dintre definițiile cele mai neașteptate este cea a poetului american Robert Frost, pe la mijlocul secolului trecut: «un diplomat este cineva care își amintește mereu când este ziua de naștere a unei femei, dar niciodată care este vârsta ei».