Nicio țară europeană nu dorește ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acțiuni criminale și pe continentul nostru.
Zilele trecute, la o cină, o prietenă nu ezi­ta să își dezvăluie ignoranța: „Sincer, nu înțeleg de ce vorbim atât despre Mali. Pâ­nă acum câteva zile, nici nu auzisem de ei, acum afli că de-acolo ar putea veni valuri de teroriști în Eu­ro­pa, că trebuie să tri­mi­tem trupe, că altfel se trans­for­mă în­tr-un nou Afga­nis­tan. Noi de ce nu știm ni­mic?“. La fel ca ea, marea majoritate a românilor nu știe mare lucru despre acest stat din vestul Africii, o ța­ră de cinci ori mai mare de­cât Ro­mâ­nia. Și de ce ar ști? E vorba despre un stat african sărac, iar presa de la București e atât de concentrată pe problemele interne, încât actualitatea internațională este tre­cută deseori la finalul jurnalului și doar dacă sunt imagini „spectaculoase“.
Ca urmare, nu e de mirare surpriza când vezi că anul începe cu un război. Un răz­boi francez în Africa? De asta am mai au­zit. Armata franceză a mai intervenit în câ­teva țări de pe continent (în Ciad, în Coas­ta de Fildeș) la apelul guvernelor lo­cale sau pentru a calma câte o situație post­electorală. De data aceasta, e însă ceva mai mult. Numărul soldaților deplasați (2.500) și miza conflictului depășesc cadrul unei in­tervenții stricte și punctuale.

Tensiuni vechi
Tensiunile din Mali sunt vechi. De zeci de ani există dispute între nordul și sudul ță­rii. În nordul puțin populat locuiesc în ge­neral celebrii tuaregi, care vor inde­pen­den­ța acelei regiuni. Ei îi acuză pe cei din sud (90% din populația de 13 milioane de locuitori, concentrată în jurul capitalei, Ba­mako) că neglijează nordul. Agitația a cres­cut și mai mult după căderea re­gi­mului lui Gaddafi, în țara vecină, Libia. Mulți tuaregi care fuseseră alături de Gad­dafi s-au întors în Mali. Bine înarmați (cu arme și muniții luate din depozitele libi­ene), ei au început anul tre

cut o ofensivă îm­potriva armatei maliene, reușind să cu­cerească mai multe orașe din nord. În plus, tuaregii nu sunt singuri. Alături de ei se află grupări islamiste radicale, care pro­fită de haosul din regiune pentru a lup­ta și a se infiltra în rândul populației. Cele mai importante sunt AQMI (Al-Qaida în Magrebul Islamic), Ansar Eddine (Apă­ră­torul Islamului), o organizație tuaregă, și Mișcarea pentru Unicitate și Jihad din Afri­ca de Vest. Aceste organizații nu au întot­deauna un scop comun și nici nu sunt toa­te la fel de radicale. Unele sunt compuse doar din bandiți al căror scop e să câștige bani din răpiri, contrabandă cu droguri, trafic de arme, altele au o componentă re­ligioasă și jihadistă puternică, altele pro­vin din grupările independentiste tuarege tradiționale. Numărul luptătorilor se si­tuează undeva între 5.000 și 6.000, sunt înarmați cu arme ușoare, unii sunt bine antrenați, alții sunt doar aventurieri. Banii pentru arme și combatanți vin din ope­rațiuni criminale, dar și din finanțări de peste granițe. Potrivit săptămânalului fran­cez Le Canard Enchainé (publicaţie sa­ti­rică, bine in­for­mată în dosare delicate), in­tegriștii care lup­tau pentru independența Maliului de nord ar fi primit un ajutor în dolari din partea Qatarului.
În ultimele luni, situația se deteriorase și mai mult în Mali. O lovitură de stat mi­litară a dus la căderea fostului președinte Touré, în primăvara lui 2012. Deși la pu­tere a venit un nou pre­șe­dinte, rebelii din nord și-au continuat ofen­siva. Isla­miș­tii au început să dis­trugă celebrele mau­solee din Tom­buctu, aflate în pa­tri­moniul UNESCO. Pre­șe­dintele fran­cez, Fran­çois Hollande, a spus în mai multe rânduri că este „insuportabil, inad­misibil, inacceptabil“ ce se în­tâm­plă în nordul țării, aver­ti­zând asupra pericolului te­rorist. Franța a intervenit deci militar la în­ceputul lui ianuarie, răspunzând unei so­licitări a președintelui malian.
Articol integral publicat pe www.revista22.ro