O idee foarte bună a celor de la OCDE (ca multe altele, de altfel . Ne-au pus în aceeași sală pe coordonatorii naționali din cele opt state candidate, ca să facem schimb de idei și să învățăm unii de la alții.

Ca „veteran” al procesului, am împărtășit câteva dintre ingredientele care, în opinia mea, ajută la progres.

În primul rând, voință politică și sprijin transpartinic, la toate nivelurile. În România avem așa ceva, atat in partea executivă, cât si in cea legislativă. Există un Comitet Național condus de prim-ministru, cu participarea tuturor instituțiilor implicate. Iar coordonarea de zi cu zi revine Ministerului Afacerilor Externe, sprijinit de SGG si de Cancelaria premierului. On fiecare instituție implicată in procesul de aderare există oameni dedicați. Si in Parlament funcționează o Comisie specială pentru sprijinirea aderării la OCDE, cu membri din toate partidele.

La fel de important este și sprijinul din afara administrației: din partea mediului de afaceri, a sindicatelor, a societății civile și a mediului academic.

Și mai e nevoie de trei ingrediente esențiale: coordonare, coordonare, coordonare. Între instituțiile din România. Cu secretariatul OCDE. Între echipa de la MAE și colegii din ambasada de la Paris. Cu statele membre, pentru fiecare comitet și grup de lucru.

Este mult de lucru. Este tehnic, este complex, uneori este complicat.

Dar cu voință, proceduri, colegi buni — cum este cazul de cele mai multe ori — și o doză de umor (pentru că, deși aderarea la OCDE e o treabă serioasă, nu înseamnă că trebuie să ne luăm mereu foarte în serios , avansăm.