O placă memorială pentru o pianistă genială. Am aflat de la colegii de la Ambasada României în Franța / Ambassade de Roumanie en France și dintr-un reportaj RFI Romania că acum câteva zile a fost dezvelită o placă în memoria pianistei Clara Haskil. Locul în care se afla placa nu este dintre cele mai comune : este într-un spital din nordul Frantei, în localitatea Berk. Bolnavă de scolioza, pianista nascuta in România și-a petrecut aici unii dintre cei mai grei ani ai tinereții sale, înveșmântata practic într-un corset de ghips, întinsă pe un pat, scoasă cu targa pentru a se bucura de putin soare. Inițiativa demersului memorial aparține unui român, Ion Dumitrascu, care l-a convins pe primarul din oraș să facă acest gest, să se știe că pianista româncă a trecut pe acolo.

Am avut ocazia să o “întâlnesc” pe Clara Haskil, cât timp am fost la Paris. De fiecare data, întâlnirea s-a datorat unui scriitor belgian, Serge Kribus, care a scris o piesă de teatru despre ea. O piesa excelentă, tulburătoare, un monolog de doua ore. Prima oară am văzut-o în Sala Bizantină a Ambasadei României, în interpretarea unei artiste tinere și extrem de talentate, Anais Mazan. A doua oară, la începutul acestui an. Theatre du Rond Point, cu Laetitia Casta în rolul pianistei născute la Bucuresti. O artistă despre care Charlie Chaplin spunea: „Am întâlnit trei genii în viața mea : Winston Churchill, Albert Einstein și Clara Haskil”