Luca Niculescu: Victor Ponta si Europa
Unul dintre lucrurile dramatice din ultimele zile este pierderea încrederii.
Vara e anotimpul scandalurilor româno-europene. În august 2002, România semna un acord cu SUA privind imunitatea soldaților americani în fața Curții Penale Internaționale. Stupoare în Europa din cauza gestului unui stat care începuse negocierile de aderare la UE. În vara lui 2010, România era actor principal în procesul expulzării romilor lansat de Nicolas Sarkozy. Iar în iulie 2012, Victor Ponta are parte de cea mai mediatizată vizită la Bruxelles făcută vreodată de un oficial român. Niciodată însă până acum un șef de guvern nu a ajuns la Bruxelles în mijlocul unui uriaș scandal intern, în care se lansau acuzații grave, de genul „lovitură de stat“ sau „anihilarea statului de drept“.
Ca urmare, primirea nu a fost călduroasă. Iar micile gesturi dau, câteodată, mai mult înțeles vizitei decât discursurile. La întâlnirile de la Parlamentul European, Victor Ponta nu a fost primit, la intrarea în clădire, de președintele Parlamentului, socialistul Martin Schulz, așa cum o cere cutuma. La întâlnirea cu președintele Consiliului European, acesta îl aștepta având pe masă, într-un mod ostentativ, Tratatul de la Lisabona, care reunește drepturile și obligațiile statelor membre. În fine, după ce s-a văzut cu președintele Comisiei Europene, José Barroso, acesta nu a stat la conferința de presă alături de Victor Ponta, cum este obiceiul, ci l-a condus pe premierul român și, după o strângere scurtă de mână, l-a lăsat singur în fața jurnaliștilor. Trei întâlniri, trei semne vizibile de dezaprobare față de ce se întâmplă în România. Nici Viktor Orbán, premierul Ungariei, nu a avut parte de asemenea tratament, când a venit să dea explicații pentru acuzațiile de derapaj democratic. Barroso a stat atunci alături de el la conferința de presă (e adevărat însă și că Orbán și Barroso sunt din aceeași familie politică, premierul ungar fiind chiar vicepreședintele Partidului Popular European).
De ce reacționează Europa în acest fel? Explicațiile țin atât de fond, cât și de formă. Natura şi rapiditatea schimbărilor de la București au șocat. Guvernul român nu își informase partenerii europeni despre ce urma să se întâmple. După două zile de perplexitate, reacțiile au început să curgă în urma apelului lansat de Curtea Constituțională de la București în legătură cu presiunile la care este supusă. Pentru europeni a fost semnalul că „blitzkrieg“-ul de la București atinge instituții fundamentale pentru democrație.
Unul dintre lucrurile dramatice din ultimele zile este pierderea încrederii. Explicațiile oficialilor români nu conving. Ca urmare, au loc gesturi nemaivăzute: după întâlnirea dintre Barroso și Ponta, Comisia Europeană lasă să îi „scape“ un document cu cele 11 cerințe față de autoritățile române. Unele sunt extrem de punctuale, cum ar fi cererea expresă privind lipsa unor grațieri prezidențiale în timpul președinției interimare. Infirmată inițial de Crin Antonescu, existența listei a fost recunoscută de Victor Ponta. Pe oficialii români i-a surprins neplăcut faptul că lista a fost dezvăluită presei de responsabili din Comisie. La fel de neplăcut surprinși au fost de anunțul cancelariei germane privind „convocarea“ ambasadorului român la Berlin (gest rarisim între două țări europene). Românii ar fi preferat ca întâlnirea dintre ambasadorul român și consilierul pe politică externă al Angelei Merkel să nu fie mediatizată și, în niciun caz, printr-un comunicat care să conțină cuvântul „convocare“ și despre care Ministerul Român de Externe să afle abia după publicare. Greu de înghițit.
Europa se poartă mai rău acum cu România decât s-a purtat cu Italia lui Berlusconi, cu Franța lui Sarkozy în vara lui 2010 sau cu Ungaria lui Viktor Orbán, care adoptase o lege prin care limita independența băncii centrale și o alta prin care punea căluș presei. Pe unii îi surprinde, dar nu e surprinzător. România nu a fost aproape niciodată o țară în care „vechii europeni“ să aibă încredere. Intrată în UE cu greu, supusă în continuare unei monitorizări pe justiție, având o absorbție foarte proastă a fondurilor europene, „din România te aștepți rareori să vină o veste bună“, spunea un oficial european. Mai mult, în primii cinci ani de apartenență la UE, România nu s-a manifestat ca un actor care vrea să conteze. Miniștrii români sunt deseori absenți de la reuniunile unde ar trebui să fie prezenți, dintre europarlamentari, puțini sunt cu adevărat activi, ca să nu mai amintim că în cel mai mare scandal care a zguduit Parlamentul European anul trecut unul dintre eroi a fost românul Adrian Severin.
Pe acest fond de așteptare negativ, schimbările radicale pe care le face un guvern ajuns la putere în urma unei moțiuni de cenzură (nu a unor alegeri), un guvern condus de un tânăr practic necunoscut în Europa, îngrijorează.
Ca urmare, progresele care au existat în ultimii ani (reformele din justiție, o oarecare stabilitate macroeconomică, realizată cu uriașe costuri sociale) riscă să fie măturate de acest scandal. Comisia, acuzată în repetate rânduri că reacționează cu întârziere, are ocazia să arate că își joacă rolul de apărător al statului de drept. Orice ezitare în realizarea cerințelor precise ale UE poate costa România: un raport de monitorizare prost, o aderare la Schengen amânată sau, arma supremă, aplicarea articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, care poate merge până la suspendarea dreptului de vot al României în instanțele europene. Greu de crezut că se va întâmpla asta, totuși, pentru că e nevoie de unanimitatea celorlalte 26 de state. Iar observatorilor atenți nu le-a scăpat totuși un element: cu excepția Germaniei, reacțiile oficiale ale celorlalte state europene sunt mai puțin vehemente. Franța, Marea Britanie sau Olanda (stat foarte critic cu derapajele românești) au ridicat unele semne de întrebare, dar atât, deocamdată. Ca urmare, prin negocieri politice, probabil că nu se va ajunge la „arma nucleară“ a articolului 7. Dar nici nu e nevoie de asta. Imaginile proaste se lipesc repede pe retină și dispar greu. România poate ajunge o „oaie neagră“ a Europei, o țară considerată puțin predictibilă, ocolită de investitori majori.
Și mai e un risc, de data aceasta intern. Ca, în fața criticilor dure ale UE, în România să apară ceea ce nu există acum: un curent antieuropean. Pe fond de criză economică neterminată, întreținut de oameni politici care pescuiesc în ape tulburi, Europa poate deveni „neprietenul“. Cel care critică excesiv și se amestecă în „treburile interne“. Ar fi catastrofal. //
Articol publicat pe www.revista22.ro
Ultima ora:
ObservatorAndrei Caramitru: RUSIA ATACA FRONTAL SI TOTAL ROMÂNIA . PARCHETUL TREBUIE SA ACTIONEZE – ACUM !!!!!!
PoliticAndrei Caramitru: RUSIA ATACA FRONTAL SI TOTAL ROMÂNIA . PARCHETUL TREBUIE SA ACTIONEZE – ACUM !!!!!!
EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența
ExternAnca Dragu discută la Bruxelles despre integrarea în structurile financiare europene
SocialElena Calistru, la audierea din comisia REGI a Parlamentului european, despre viitorul politicii de coeziune din perspectiva societății civile
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe