de Lucian Isar

Este o mare problemă că şifonarea şi decapitalizarea economiei României ajunge să finanţeze alte economii în mod netrasparent. Cu o economie gri semnificativă şi o captură a statului realizată pe parcursul anilor, România beneficiază de sume semnificative parcate atât în exterior precum şi ţinute sub formă de lichidităţi nedeclarate înca pe teritoriul României. Unele sume din exterior au revenit în ţară în unele cazuri prin intermediul fondurilor de investiţii şi a aporturilor la capital şi împrumuturilor intra-grup realizate de vehicule financiare parcate în paradisuri fiscale (probabil că, mare parte din sumele investite în România şi raportate statistic ca provenind din Olanda şi Austria, îşi au originea în economia României).

Marea majoritate a sumelor încă asteaptă vremuri mai bune. Pe fondul evoluţiei recente a deschiderii paradisurilor fiscale către diferite autorităţi, taxarea acestor fonduri în cadrul unei amnistii fiscale ar reprezenta o motivaţie serioasa pentru majoritatea deţinătorilor în a le repatria. Acest tip de soluţie a fost utilizată de numeroase ţări cu rezultate remarcabile în ultimii ani, de exemplu Australia în 2007 şi 2009, Belgia în 2004, Germania în 2004, Grecia în 2010, Italia în 2001, 2003 şi 2009, Portugalia în 2005 şi 2010, Rusia în 2007, Africa de Sud în 2003, Spania în 2010, SUA în 2009 şi 2012.

În România, din cauza neîncrederii generale şi noutăţii metodei, probabil că se pot aştepta doar între 3 şi 5 miliarde de euro. Taxarea acestora ar fi suficientă pentru a nu mai introduce noi dări asupra companiilor şi indirect asupra populaţiei. Indirect, o asemenea sumă va trebui să îşi găsescă un spaţiu investiţional în România, cu beneficii evidente pentru economia României.

Acest articol a fost publicat şi pe blogul personal.