Banii sunt fungibili şi prin urmare nu putem asigna exact cât din sumele “restituite” în plus erau finanţate printr-un anumit procedeu. În consecinţă merită punctate maniere diferite care au generat resurse financiare pe care Ministerul de Finanţe de la acea vreme le-a mobilizat, straniu, spre plata despăgubirilor supraevaluate direct din trezoreria statului.

Plătind direct din trezoreria statului beneficiarii despăgubirilor selectiv alese nu aveau nevoie să le monetizeze prin utilizarea terenurilor or a acţiunilor primite ca şi colateral pentru finanţări a căror aprobare stârneşte semn de întrebare. Plata din trezorerie, aparent necondiţionată deşi realizată într-o perioadă în care se abuzau conturile companiilor de stat de către trezorerie, devenea cash util expansiunii viitoare fără a mai atrage atenţia spălării banilor. Proveneau, legitim, din trezoreria statului.

Două modalităţi ce merită menţionate şi care au fost utilizate de copărtaşii la ingineria de la ANRP sunt reducerea salariilor şi emiterea de obligaţiuni ale statului Român în dolari în condiţii puţin raţionale (fără a lua în calcul nevoia dovedită recent de a facilita retrocedări supraevaluate).

Reducerea salariilor a generat spaţiu fiscal pentru plata anumitor despăgubiri. Paguba produsă de această măsură nu a fost doar la nivelul bugetelor individuale ale celor afectaţi ci şi împreună cu alte măsuri de politică economică neinspirate au produs o adâncire a recesiunii şi implicit o pierdere a avuţie naţională superioară unei evoluţii economice fără aceste derapaje.

Emisiunea de obligaţiuni ale statului Român în dolari este un exemplu şcoală de risipă cu bunăştiinţă a resurselor bugetare. A fost emisă la o dobândă mare şi într-o monedă care a generat din prima clipă pierderi valutare pentru statul român. Este similar unui credit de consum exprimat în franci elventieni.