de Lucian Isar

În preajma alegerilor, retorica despre politică eclipsează complet discuţia despre economie. Există, în schimb, în orice societate, o legatură structurală permanentă între cele două, indiferent de momentul ciclului electoral şi de priorităţile propagandei.

Economia politică analizează modul în care politicile publice sunt create şi implementate, situându-se la contactul dintre ştiinţa economică, drept şi politologie. Din dorinţa de cunoaştere, economiştii au extins aparatul de studiu, de la actorii economici ce operează în pieţe la actorii politici. Astfel au apărut o serie de concepte: captura statului, favoruri politice generatoare (sau maximizatoare) de venituri, lobby ale diferitelor grupuri de interese.

Mai mult, politica economică a propus un mod nou de a privi realitatea jocului în societate, prin analogie cu o piaţă în care voturile şi influenţa politică sunt tranzacţionate în detrimentul beneficiilor economice. Conceptele de „captura statului” şi „interesele private” ale politicienilor au reuşit să explice toate derapajele de la raţionalitatea deciziilor economice aşteptate de modelele cu care operează economia “pură”.

Dincolo de această tentativă de justificare a rateurilor deciziilor economice de la ce aşteaptă alte ramuri ale economiei, economia politică generează şi strategiile pe care actorii politici le vor urma.

Exemplele de strategii şi implementări diverse în diferite perioade de dezvoltare ale altor ţări ne lasă în România cu speranţa că poate, la un moment dat, o să reuşim să găsim o strategie pe care politicienii să îşi dorească să o urmeze. Fie că ne place sau nu, ei vor avea în vedere şi beneficiul lor privat, însă trebuie să ţină cont că o pondere satisfăcătoare se impune să o aibă şi componenta societală, care să permită, la un moment dat, un proces de convergenţă europeană accelerată.

Articol publicat şi pe blogul personal.