Matei Bogdan
Publicat în 15 ianuarie 2020, 20:02 / 497 elite & idei

Ludovic Orban, mesaj de Ziua Culturii Naţionale

Ludovic Orban, mesaj de Ziua Culturii Naţionale

Cultura este cea care a stat mereu în avangarda luptei pentru libertatea spiritului, a inspirat valorile, a lărgit orizontul omului de a înţelege şi depăşi bariere ridicate de temeri sau prejudecăţi, afirmă premierul Ludovic Orban în mesajul transmis miercuri, de Ziua Culturii Naţionale.

‘Celebrarea Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, data de naştere a marelui poet Mihai Eminescu, este omagiul pe care statul român îl aduce geniului eminescian şi semnificaţiei pe care acesta a avut-o atât în ulterioara efervescenţa literară din ţara noastră, cât şi în recunoaşterea creaţiei naţionale printre valorile importante ale culturii universale. Adaug omagiul meu în faţa staturii sale artistice şi salut sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale ca pe un moment identitar deosebit. Cultura este cea care a stat mereu în avangarda luptei pentru libertatea spiritului, a inspirat valorile, a lărgit orizontul omului de a înţelege şi depăşi bariere ridicate de temeri sau prejudecăţi. Este singura mărturie de identitate pe care nimeni nu o poate pierde şi singurul avut tangibil de care un om nu poate sărăci’, precizează Orban în mesaj.

Prim-ministrul arată că ‘prin sistemul de credinţe şi valori, prin conservarea şi perpetuarea elementelor comune, cultura a adus trăinicie naţiunii române şi a făcut posibile acte politice şi sociale majore’. ‘România de astăzi, cu idealurile şi valorile sale, cunoscută drept o voce distinctă în lume, este un rod incontestabil al culturii. Guvernul pe care îl conduc are proiecte ambiţioase în domeniul culturii, menite să contribuie la proeminenţa profilului cultural românesc în tezaurul culturii universale. Îmi doresc ca implicarea cu politici şi resurse în conservarea de patrimonii şi în stimularea creaţiei artistice să răspundă armonios talentului creatorilor români şi iubitorilor pasionaţi de creaţia culturală. Pentru că popoarele dăinuie atât cât rămâne vie cultura lor. Multă inspiraţie şi mult succes artiştilor României!’, mai transmite Ludovic Orban, potrivit Agerpres. 

Ultima ora:

ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă

PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești

EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone

ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟

EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024

EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society

CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe