Matei Bogdan
Publicat în 6 octombrie 2021, 17:31 / 34 elite & idei

Ludovic Orban: Soluționarea crizei politice este o urgență, nu trebuie să aibă loc peste o săptămână, două sau trei

Ludovic Orban: Soluționarea crizei politice este o urgență, nu trebuie să aibă loc peste o săptămână, două sau trei

Ludovic Orban susține că soluționarea crizei guvernamentale este o urgență care trebuie „să aibă loc imediat, nu peste o săptămână, două sau trei”. Reacția fostului președinte al PNL vine după ce Klaus Iohannis a anunțat convocarea partidelor săptămâna viitoare.

„Soluționarea crizei politice și guvernamentale este o urgență națională și trebuia să aibă loc imediat, nu peste o săptămână, două sau trei. Ieșirea din acest impas politic este o chestiune care ține exclusiv de voință și bună-credință, nu de presupuse exerciții de reflecție și penitențe din partea partidelor”, susține Ludovic Oban.

În opinia lui, soluția este clară, simplă: „refacerea coaliției de guvernare în jurul Partidului Național Liberal, împreună cu USR-PLUS, UDMR și grupul minorităților naționale”.

„Totodată, este chiar cel mai prost moment pentru a face experimente politice cu cineva care să învețe acum să conducă un Guvern. Alternativa, în actuala ecuație și configurație parlamentară, este ca PNL să ajungă în Opoziție, ceea ce se va întâmpla într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, dacă în acest moment apelează la susținerea parlamentară a PSD. Este aritmetică parlamentară simplă pentru oricine este lucid și evaluează obiectiv un astfel de scenariu”, mai spune Orban.

Acesta îi îndeamnă pe toți actorii politici și instituționali să dea dovadă de maturitate și responsabilitate în deciziile care vor urma pentru că acestea vor afecta pe termen lung atât viitorul României, cât și viitorul Partidului Național Liberal.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că va convoca partidele la consultări abia săptămâna viitoare, pentru a le da timp să se întrunească și să găsească „abordări mature”. Dacă partidele nu se înțeleg, acest guvern interimar va rămâne în funcție până când se găsește o soluție”, a declarat șeful statului, miercuri, înainte de participarea la summitul UE-Balcanii de Vest din Slovenia.

www.digi24.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe