OraNoua.ro
Publicat în 2 decembrie 2015, 20:01 / 182 elite & idei

Iulian Chifu: Lumea la 1 decembrie: conflicte, schimbări, reașezări, o săptămână cât un an de cădere în conflict

Iulian Chifu: Lumea la 1 decembrie: conflicte, schimbări, reașezări, o săptămână cât un an de cădere în conflict

de Iulian Chifu

Săptămâna trecută, situația din regiune s-a acutizat și mai mult și amenință să preseze nu numai statele implicate, ci și întreaga regiune a Europei, zona euroatlantică și în special Europa centrală și de est.

Astfel, trei au fost schimbările majore care au intervenit. Prima, Franța rănită în urma atacurilor teroriste din Paris, a decis să-și contureze inamicul extern, a început atacurile susținute în Siria și Irak asupra Statului Islamic, ignorând însă în mare măsură inamicul intern, după curățenia conjuncturală prin cartierele rău famate, prin pungile de islamism radical, jihadism și infracționalitate prin care nu mai călcase nimeni de ani buni. Pentru a scăpa de presiunea și responsabilitatea publică, Francois Hollande a ales să nu facă decontul pe seama serviciilor secrete franceze, a Ministerului de Interne și a sa personal și a identificat inamicul extern, la mii de kilometri de Franța, Statul Islamic, uitând că toți atacatorii erau cetățeni francezi, unii cu condamnări repetate, scăpați din atenție de serviciile secrete franceze, tolerați în spații izolate și unde nu călca autoritatea, adevărate state în stat în mijlocul Parisului sau la periferia sa.

Pe acest fond, nimeni nu a considerat excesivă angajarea de către Franța a Federației Ruse în cooperare, ba chiar numind-o aliat, pentru a-i face loc în Estul Mediteranei cu propriul său crucișător, Charles de Gaulle, printre vasele ruse, în zona de interdicție stabilită de Moscova, pentru a bombarda puțin și a se răcori împotriva ISIL, salvând și onoarea Franței, și mulțumind, măcar în parte, publicul francez. Readucerea la masă a Rusiei și ieșirea din rând a Franței au contat și vor reprezenta, speră Palatul Elysee, salvarea mandatului Hollande și evitarea unei victorii categorice a Frontului Național la viitoarele alegeri. Costurile sunt însă enorme pentru Franța.

Al doilea fenomen a fost incidentul nefericit al doborârii avionului rus de către aviația turcă, la granița turco-siriană. Disputa va rămâne dacă a încălcat sau nu teritoriul turc și dacă nu a fost o răzbunare pentru bombardarea de către Rusia a populației turcomane din opoziția siriană susținută de Turcia. Însă dincolo de războiul informațional care s-a declanșat, și care discută traficul de petrol al ISIL și susținerea terorismului, mai importantă este acutizarea tensiunilor ruso-turce, a principalelor puteri la Marea Neagră, și o primă confruntare directă între Rusia și NATO care poate avea repercusiuni majore în regiune. Evenimentul s-a produs pentru că spațiul aerian e aglomerat de avioane de luptă ale coaliției occidentale anti-ISIL, care conține statele Golfului și Turcia, ale aviației ruse și ale aliaților săi șiiți/ allawiți și, din când în când, punctual, prezența aviației israeliene. Avioanele ruse zboară fără transponder, adică fără avertisment, și nu răspund la angajarea discuțiilor, de unde și deschiderea pentru accidente. Dar acest incident trădează tensiuni mai mari și mai profunde ruso-turce și amenință complet regiunea noastră.

În fine, al treilea eveniment ce nu poate fi ignorat este blocada Crimeii. Manifestanți mai mult sau mai puțin tolerați de autoritățile ucrainene, blocau de ceva vreme transporturile spre Crimeea. Săptămâna trecută au dărâmat cele patru linii de înaltă tensiune care alimentau regiunea și au lăsat peninsula anexată de Rusia fără curent electric și fără alternativă, în timp ce autoritățile ucrainene au anunțat blocarea oricărui comerț sau aprovizionare cu bunuri către peninsulă. Dacă adăugăm blocarea oricărui survol pentru aeronave sau companii ruse a spațiului aerian ucrainean, încheierea aprovizionării cu gaze a Ucrainei și sancțiuni reciproce la produse, avem peisajul unei relansări serioase a conflictului ruso-ucrainean, chiar și fără schimburile de focuri repetate din Donbasul care nu mai livrează cărbune Kievului.

Între timp, Republica Moldova este în continuare rămasă fără guvern și în perioada liniștirii orgoliilor rănite și a consumării răzbunărilor umorale. Pe o asemenea furtună, lipsa unui guvern nu dă asigurări nici populației, nici partenerilor externi, și pune în pericol major statul Republica Moldova.

Pe acest fond, absența unui guvern clar orientat și reformist pro-european la Chișinău este de rău augur. Nervozitatea în regiune crește, și deja poziționările ambigue nu mai sunt tolerate. Se prefigurează viitoarea frontieră între est și vest, iar Kievul devine tot mai nervos în a identifica dacă la Chișinău are un partener în lupta sa contra Rusiei, prin orientarea occidentală, sau o ambiguitate în spatele frontului. Mai ales că luptele par a se relua în Estul Ucrainei, unde trupele ruse și pro-ruse amenință să declanșeze ostilitățile dacă nu e reluată aprovizionarea cu curent electric a Crimeii. Cu forța, dacă se poate.

Deja prezența trupelor ruse în regiunea separatistă nistreană e privită ca o amenințare, iar Kievul are nevoie disperată de un partener de discuții credibil și serios la Chișinău, profund angrenat în procesele de integrare europeană. În lipsa dialogului și a unor garanții, politica degetului pe trăgaci poate duce oricând la rafale neașteptate, la emoție și nervozitate, de unde căderea în conflict deschis poate fi oricând în actualitate.

evz.ro

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe