Interviu realizat de Andrei Stoian, Editor-in-Chief

Pandemia COVID-19 a generat la nivel mondial un val de măsuri fără precedent, determinate de încercarea statelor de a ține sub control răspândirea virusului. În activitatea companiilor, aceste demersuri s-au resimțit major atât din perspectiva veniturilor, cât și din cea a felului de derulare a relațiilor de muncă.

Angajatorii s-au văzut în situația de a regândi peste noapte modul de desfășurare a activității, astfel încât să asigure distanțarea socială la locul de muncă. În acest context, acolo unde specificul activității a permis, telemunca a devenit norma pe durata stării de urgență. În condițiile în care, din ce în ce mai multe companii își pun problema menținerii telemuncii, cel puțin parțial, vom află în discuția cu Luminița Borcău, coordonator al practicii de dreptul muncii din cadrul Enache Pirtea & Asociații, care sunt principalele implicații legale și practice în acest caz, dar și ce anume diferențiază telemunca de munca la domiciliu.

Ce reprezintă telemunca și care este diferența de esență între munca la domiciliu și telemuncă?

Cele două tipuri de muncă sunt reglementate în două acte normative de o manieră ce lasă loc confuziei, din păcate. Munca la domiciliu este reglementată de normele generale din Codul Muncii, telemunca făcând obiectul unei legi speciale. Trebuie precizat că ambele categorii de muncă se desfășoară în afara sediului angajatorului. Așa cum reflectă chiar denumirea, munca la domiciliu se realizează la domiciliul salariatului, după un program stabilit liber de acesta, în vreme ce telemunca se poate realiza atât la domiciliu, dar și în alte locații agreate contractual, după un program convenit de părți. Conform legii speciale, de esența telemuncii sunt două aspecte: faptul că telesalariatul, cu regularitate, cel puțin o zi pe lună, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției în afara locului de muncă organizat de angajator, precum și faptul că în munca sa acesta folosește tehnologia informației și comunicațiilor. Deci, deosebirea de esență dintre munca la domiciliu și telemuncă nu ține de locul desfășurării activității, ci de instrumentele folosite în realizarea atribuțiilor, în considerarea specificului muncii. Activitatea realizată prin intermediul tehnologiei informației și comunicațiilor indiferent că se face la domiciliu sau în altă locație decât sediul angajatorului, intră în categoria telemuncii, fiindu-i aplicabile prioritar regulile speciale. În aceast caz, angajatorul va adapta obligatoriu contractul de muncă, inserând clauzele obligatorii impuse de legea specială.

Continuarea, aici.