de Mălina Mîndruțescu

Succesul răsunător de care s-a bucurat Squid Game, distopie sud-coreeană devenită repede cel mai vizionat film sau serial din istoria Netflix, a redeschis o discuție importantă în spațiul public despre motivele pentru care astfel de povești au atât de mare succes la public. Când vrem să înțelegem interesul consumatorului modern pentru discursul distopic, observăm o intersecție fascinantă între felul în care ne raportăm la puterea statului și cum procesăm crize și schimbări mari în societate. După cum vom vedea, însă, acest interes e mult mai vechi decât Netflix sau alte platforme de streaming în vogă acum.

În momente de criză, oamenii caută răspunsuri în distopii

Interesul în distopii, care se referă la o lume imaginată și negativă și e la polul opus față de utopii și lumile lor ideale, a fluctuat de-a lungul ultimului secol. Vârfurile de interes s-au suprapus cu momente de criză – după al Doilea Război Mondial, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, și, mai recent, în pandemie. Odată ce oamenii au rămas blocați în case, speriați de imprevizibilul unei realități pentru care nu aveau precedent, mulți s-au îndreptat către pandemiile ficționale. 

Contagion, filmul din 2011 despre un virus mortal care se răspândește peste tot în lume, devenea în martie 2020 al doilea cel mai popular film din catalogul Warner Brothers. Tot anul trecut, Ciuma lui Albert Camus, ajungea, la 70 de ani de la publicare, în topul celor mai bine vândute cărți din Italia și Franța.

„Trăim o perioadă marcată de multă incertitudine și de un imprevizibil toxic pentru om. Incertitudinea vizavi de viitor împinge omul spre a trăi ficțional distopii”, spune Alexandru Molico, scenarist și content marketing writer.„Distopia are și trăsătura asta perversă de a-ți da senzația de siguranță, stabilitate. Ești în pericol doar dacă ieși din rând. Românii au un proverb: ‘capul plecat sabia nu taie’ – acest mesaj este central discursului distopic. O societate distopică îți oferă siguranță, dar multe distopii sunt create cu scopul de a capacita omul – funcționează ca o fereastră în viitor pentru ce s-ar putea întâmpla, dacă nu acționăm”. – Alexandru Molico, scenarist.

Această interpretare a distopiilor, drept un avertisment în fața unor pericole politice, s-a văzut clar în consumul de distopii după alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite. În 2017, după victoria-surpriză a lui Trump, romanul lui Margaret Atwood, The Handmaid’s Tale, a devenit cea mai citită carte din Statele Unite. Tot în acea perioadă, 1984 ajunsese în lista celor mai citite cărți din topul Amazon. 

În contextul tensiunilor din timpul Administrației Trump privind drepturile femeilor și legalizarea avortului, au existat manifestații cu femei costumate în personajele din romanul lui Atwood – prizonierele unui regim patriarhal și totalitar.

Chiar mai devreme de spaimele erei Trump, Goodreads, o platformă globală de pasionați de carte, declara în 2012 că numărul distopiilor nou publicate ajunsese la un vârf al ultimilor 50 de ani.

Pesimismul din societate și apetitul pentru distopii

Dincolo de realitatea politică, consumul de astfel de produse culturale are legătură și cu un element profund subiectiv.

Inegalitatea economică și polarizarea politică, pericolul terorist, corupția, populismul, dezinformarea, impactul noilor tehnologii asupra celor mai intime aspecte din viețile noastre, și acum pandemia – toate aceste elemente reprezintă rotițe într-o mașinărie socială care influențează gradul de pesimism, de resemnare și de apatie din societate.

Pesimismul, însă, nu e mereu ancorat în realitate, ci reflectă senimentul oamenilor față de realitate – sentiment care se revarsă apoi în consumul de distopii și de anumite genuri culturale. 

Datele confirmă această ruptură dintre felul mult mai pesimist în care vedem lumea și cum e ea, de fapt. Iar problema nu e nicidecum nouă, legată de temerile din timpul pandemiei.

Într-un sondaj din 2018, oamenii (52%) spuneau că sărăcia globală e în creștere, când ea de fapt e în scădere, conform Our World in Data. Mai mult: în țări precum Franța sau Australia, doar 3% dintre participanții la studiu credeau că lumea merge într-o direcție bună.

Nici românii nu sunt mai optimiști decât restul lumii. Panorama a analizat aici felul în care privesc primii 30 de ani de democrație, comparativ cu viața în România comunistă, și cum credem că lucrurile au mers mult mai prost din 1990 încoace decât au mers ele, de fapt.

Iată, deci, unul dintre ingredientele-cheie din spatele consumului de astfel de cărți sau filme. Starea de nemulțumire generală simțită de cetățeni peste tot în lume este pământ fertil pentru interesul crescut al oamenilor pentru distopii.„Pesimismul este hrănit pe deplin de aceste noi producții distopice. Cumva, omul știe că există un sfârșit curând – resursele ni se termină, va avea loc o oarecare schimbare. Astfel că, atunci când ni se prezintă o lume alternativă, consumatorul are parte de un fel de escapism – care funcționează ca un exercițiu în viitor. Astfel, spectatorilor li se oferă spațiul să își pună întrebări și să rezoneze cu dramele personajelor”, explică Diana Păroiu, producător de film, fondator Visual Walkabout și vice-președinte One World Romania Association, asociație responsabilă pentru promovarea filmelor documentar.

„În timp ce alte genuri cu filon social, precum science fiction sau fantasy, sunt mai greu de înțeles, distopiile sunt mult mai digerabile și ușor de consumat. De aceea și prind atât de bine la public”, adaugă Diana.

Sâmburele de adevăr

Consumul de distopii este popular și deoarece creierul este predispus la stimuli care produc emoții puternice. Fanteziile întunecate sunt la mare căutare, pentru că ele funcționează ca un mecanism de defulare sau de eliberare emoțională, explică Stuart Fischoff, profesor de psihologie media la California State University.

Sătui de realitatea și realismul genurilor cu care au fost obișnuiți, consumatorii doresc să iasă puțin din tipar, dar fără să fie rupți de realitate cu totul. 

„Distopiile asta fac – îți prezintă o realitate diferită, dar cu foarte mult sâmbure de adevăr și o fac într-un mod entertaining. De la un episod la altul, ești cu sufletul la gură. Noile producții abordează distopia sub formă de control, iar această idee nu e departe de realitatea în care trăim – e un concept credibil. Că e vorba de frica de necunoscut sau de cei care ne conduc, sentimentul este unul familiar”, mai spune Diana Păroiu. 

Ce caută tinerii în distopii

În cadrul unui sondaj, diferite grupe de vârstă au fost întrebate ce ar prefera să vadă între aceste două extreme: un film cu tematică distopică sau unul cu tematică utopică? Grupa de vârstă 18-29 a ales distopiile, în proporție de 40% (față de doar 22% pentru utopii).

E o preferință explicată și de specialiști: neurologic vorbind, tinerii sunt cei mai susceptibili la asemenea conținut. Datorită etapei dintre adolescență și maturizare, creierul este mult mai receptiv la stimuli care provoacă sentimente și emoții puternice.„Mă uit la filme și seriale pe subiecte distopice de mulți ani. Îmi provoacă niște emoții intense, sunt interesante și mă țin mereu în suspans. Mi se pare că distopiile abordează teme reale și că te pregătesc într-un fel pentru ce ar putea urma. Îți arată că viața e grea și trebuie să fii mereu pregătit”, spune Alexia Oros, studentă de 19 ani și pasionată de cultura sud-coreeană.

„Entertainment-ul asiatic e mult mai macabru decât cel vestic și poate aborda subiecte și să fie construit vizual într-o manieră care ar fi considerată scandaloasă în cultura vestică. Distopiile rezonează cu oamenii și pentru că sunt tensiuni care s-au acumulat pe parcurs și condițiile sociale actuale au permis acest lucru. Contextul actual a ajutat societatea să se oglindească prin seriale, precum Squid Game”, spune și Sebastian Chiriac, un cunoscător și consumator avid de distopii, în vârstă de 23 de ani.

Distopia sub formă de control: de la lipsa statului, la omniprezența lui

Deși conceptul de distopie a apărut odată cu John Stuart Mill în 1868, când filosoful englez încerca să descrie antonimul utopiei, termenul a devenit gen artistic în cultura modernă abia la mijloc de secol XX.

Prin romane devenite deja clasice, precum 1984 al lui George Orwell, Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury sau Minunata Lume Nouă al lui Aldous Huxley, aceste opere au ajuns să reprezintă un semnal de alarmă pentru cum ar putea aluneca societatea modernă în totalitarism.„Distopiile cu care noi suntem obișnuiți au o strânsă legătură cu ideea de control și de prezență a statului. Ele se centrează și pe potențialul intruziv al progresului accelerat. Cuplată cu neîncrederea față de regimul politic, aceste idei nasc semințele pentru distopii. Acest mesaj, pe fondul unor producții rafinate care țin în priză spectatorul, devine un succes comercial”, explică Emilian Mihailov, lector universitar și Director Executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) din cadrul Facultății de filosofie, Universitatea București. 

Că este vorba despre un stat atotputernic (The Handmaid’s Tale, Brave New World), puterea elitelor și decalajul socio-economic (Squid Game), progresul accelerat al tehnologiei (Black Mirror) sau sfârșitul lumii (Mad Max, Blade Runner), toate aceste distopii au un numitor comun – potențialul intruziv al unor elemente, care au ca scop controlul absolut al firii umane.

Acest numitor comun e o latură importantă din discursul istoric pe care îl avem de sute de ani vizavi de libertate, cetățeni, drepturi și stat.

„Consumul distopiilor crește exponențial când ai crize social-politice, dar apetitul oamenilor pentru distopii merge mai adânc în trecutul nostru istoric, chiar dacă nu sunt prezentate în forma de azi”, spune profesorul Mihailov. “Fie că vorbim de textul biblic  – Sodoma și Gomora –, unde distopia era văzută prin perspectiva creștină, printr-o lume fără Dumnezeu, sau că vorbim de Leviathan, experimentul filosofic al lui Thomas Hobbes, unde existența unui stat în care libertatea totală naturală a individului ar fi dus la un război al fiecăruia cu fiecăruia, percepem o schimbare de paradigmă cu privire la distopii. Atunci, distopia era o lipsă a statului. Astăzi, distopia egal omniprezența statului” – prof. Emilian Mihailov.  

Succesul distopiilor, transpus în societate

Dincolo de felul în care a evoluat legătura dintre distopie și stat, s-a mai observat și o corelație între consumul de distopii și intenția oamenilor de a recurge la violență politică, după cum a arătat și un studiu american din 2019.

Totuși, profesorul Mihailov spune că nu trebuie să legăm prea strâns cele două elemente:

„Nu orice subliniere de probleme sociale are o componentă civică. Componenta civică înseamnă să identificăm problema și să încercăm să o rezolvăm prin mecanisme democratice, pașnice, prin statutul nostru de cetățeni cu drepturi garantate într-o democrație. Producând distopii atât de prizabile, ne punem într-un fel bețe în roate”. 

Astfel, succesul răsunător al distopiilor atrage după sine și un efect advers, care influențează în mod negativ relațiile de încredere din societate. E, de fapt, un cerc vicios al legăturii dintre distopii și pesimism. Nu doar că pesimismul social duce, după cum am văzut, la o creștere a interesului pentru distopii, dar pesimismul poate ajunge să fie și alimentat de ele:  

„Avem mai puțină încredere între noi, iar acest discurs alimentează un pesimism față de instituțiile democratice în care trăim. Devenim din ce în ce mai radicali și suspicioși față de orice tentativă de a rezolva probleme. Consumul și succesul pe care le au distopiile în zilele noastre ar putea avea efecte foarte grave în viitor, când ne raportăm la statutul încrederii față de regimul politic”, mai spune profesorul Emilian Mihailov. 

www.panorama.ro