Matei Bogdan
Publicat în 16 noiembrie 2022, 18:34 / 61 elite & idei

Marcel Ciolacu: A doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă. Sunt mai multe venituri decât cheltuieli. În coaliție am convenit ca toate sumele să fie redirecţionate către investiţii şi sub nicio formă să nu fie depăşit deficitul asumat prin acord cu Comisia Europeană

Marcel Ciolacu: A doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă. Sunt mai multe venituri decât cheltuieli. În coaliție am convenit ca toate sumele să fie redirecţionate către investiţii şi sub nicio formă să nu fie depăşit deficitul asumat prin acord cu Comisia Europeană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că „o veste foarte bună” este că a doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă, menţionând că sunt mai multe venituri decât cheltuieli şi că a convenit cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ca, în principal, toate sumele să fie redirecţionate către investiţii şi „sub nicio formă” să nu fie depăşit deficitul asumat prin acord cu Comisia Europeană.

„Conform atribuţiilor instituţionale, atributul rectificării este al Guvernului României şi al prim-ministrului. Am avut informaţiile în ceea ce priveşte rectificarea bugetară. Prioritatea numărul unu şi, până la urmă, linia roşie pe care a impus-o Partidul Social Democrat a fost în ceea ce priveşte reglementarea în zona energiei electrice. Întâlnirea de astăzi nu a avut de a face direct cu rectificarea. Ministrul Finanţelor are întâlniri cu fiecare ordonator de credite în parte, respectiv cu fiecare ministru. Lucrul acesta s-a făcut, principiile le-am vorbit de acum câteva zile, împreună cu domnul preşedinte Kelemen Hunor şi cu domnul prim-ministru şi fiecare dintre noi am spus anumite lucruri unde sumele ar trebui prinse cu prioritate, dar toţi trei am vorbit aceeaşi limbă, fiindcă, în principal, toate sumele am vrut să le redirecţionăm către investiţii, încercând o economie la bunuri şi servicii, la toate capitolele din toate ministerele şi instituţiile subordonate Guvernului”, a afirmat Ciolacu, la România TV, citat de Agerpres.

El a apreciat drept „o veste bună” faptul că rectificarea este pozitivă.

„Ce este o veste foarte bună, este a doua rectificare conform legii (…), care este o rectificare pozitivă. Cu alte cuvinte am avut mai multe venituri decât cheltuieli. S-a ţinut un control, iar toţi trei am picat de acord că sub nicio formă nu trebuie să depăşim deficitul asumat prin acord de către tot fostul Guvern de dreapta cu Comisia Europeană, lucru care va fi respectat. (…) În momentul acesta s-a văzut execuţia pe septembrie la fiecare minister. Un lucru îmbucurător este faptul că avem cu 15% mai mult până acum în zona de investiţii, chiar dacă la anumite capitole, cel puţin în zona de fonduri europene, în acest moment nu au fost atrase sumele pe care le-am considerat la construirea bugetului de stat. Dar eu continui să-l laud pentru activitatea avută la Ministerul Fondurilor Europene pe domnul Marcel Boloş, cunoscând exact dezastrul pe care l-a preluat de la fostul ministru”, a adăugat Ciolacu.

Guvernul a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an, concluzionând că ea va fi pozitivă, cu creştere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei, a transmis marţi un comunicat al Executivului.

Deficitul bugetului scade de la 5,84% la 5,74%, precizează sursa citată.

„Rectificarea asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale şi a celor din sfera asistenţei sociale, precum şi pentru buna funcţionare a tuturor instituţiilor publice, până la sfârşitul anului”, mai arată Guvernul, conform Agerpres.

Ultima ora:

ObservatorOmer Tetik: Mergem pe gheaţă, aşa că preferăm să mergem cu paşi mici. Avem un optimism precaut pentru 2023, vrem să creştem, dar cu toţii trebuie să ne adaptăm la noua realitate, în care dobânzile nu vor mai fi mici

PoliticDaniel Constantin Ciungu: Activitatea politică în teren râmâne principala comunicare cu cetățenii, inclusiv în zilele de iarnă

EconomieOmer Tetik: Mergem pe gheaţă, aşa că preferăm să mergem cu paşi mici. Avem un optimism precaut pentru 2023, vrem să creştem, dar cu toţii trebuie să ne adaptăm la noua realitate, în care dobânzile nu vor mai fi mici

ExternRobert Lupițu: Klaus Iohannis, vizită în Azerbaidjan joi și vineri – Șeful statului va deschide alături de omologul azer Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze

SocialGeorge Butunoiu: Cei care țin locurile ocupate

EvenimenteIonuț Stanimir, la Conferința „Banii României producătoare – finanțarea economiei private”

CulturaDan Mircea Cipariu: Portrete sentimentale. Meta Vers & degețele vorbitoare

EditorialAlexandru Grumaz: Turcia și resetările regionale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe