Marcel Ciolacu despre veniturile mari de la stat: Eu cred că abordarea corectă este zona de impozitare
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în discuţie două variante referitoare la veniturile mari de la stat: interzicerea cumulului pensie – salariu de la stat şi impozitarea suplimentară a venitului care depăşeşte salariul brut al preşedintelui ţării, menţionând că în opinia sa abordarea corectă este zona de impozitare.
Ciolacu a fost întrebat ce a decis coaliţia în legătură cu veniturile mari de la stat şi cumulul de pensii şi salarii în sistemul bugetar.
„Este o discuţie. Sunt două drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie – dreptul la muncă şi dreptul la pensie. Legiuitorul nu poate interveni să ia cuiva unul din aceste drepturi, sub nicio formă în ordonanţă nu puteam prinde cumulul pensiei cu salariul, se poate numai prin lege. Au fost mai multe discuţii privind constituţionalitatea unui astfel de demers. Atunci am discutat mai multe variante. Din punctul meu de vedere, sunt cazuri în care faci cumul de pensie, dar ai o pensie de 2.000 de lei şi eşti şi portar la o Primărie. Eu nu pot lua acelui om dreptul de a munci sau de a cumula pensia cu salariul, astfel încât îşi acoperă minimum necesar familiei. Vorbim de cumulul de salariu şi pensie specială. Vorbim numai de zona bugetară. În acel moment, dacă prin acel cumul depăşeşti, de exemplu, salariul brut al preşedintelui, care e aproximativ 25.000 de lei, este normal să vii, dacă este constituţional, să faci acest lucru, este normal să vii cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului”, a explicat liderul PSD, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că în coaliţie se discută în continuare despre două variante atât cea privind interzicerea cumulului pensie – salariu şi impozitarea suplimentară de venituri.
„Dacă este constituţional, vom merge pe varianta legislativă pentru a nu fi cumul. (…) Eu cred că abordarea corectă este zona de impozitare, pe praguri, nu pe taxe suplimentare, nu dublă impozitare şi aici va veni Ministerul de Finanţe şi o să ne prezinte cum sunt veniturile, câte persoane depăşesc salariul brut al preşedintelui ca să putem să ne facem o idee. Nu putem să facem cumul de trei pensii cu componentă specială. Există şi astfel de situaţii. Nu sunt corecte. Zona de privat nu a fost discutată, este vorba de veniturile numai de la statul român. Dacă eşti pensionar de la statul român şi faci un cumul de peste 25.000 de lei tot de la statul român, eşti secretar de stat şi ai şi pensie. Avem discuţiile cu autorităţile de reglementare, au nişte venituri substanţiale convenite la nivel european. Au nişte venituri impuse de la nivel european, 7.000, 8.000 de euro, la ANCOM, la ASF, la ANRE. Ţinând cont că nivelul de salarizare din România nu este cel din Uniunea Europeană este normal ca ceea ce depăşeşte venitul brut al preşedintelui să fie impozitat”, a afirmat Ciolacu.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


