Marcel Ciolacu: E posibil să avem o majorare la toate veniturile. Și bugetari, și privați, și pensionari, toată lumea
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, că sunt mai multe măsuri din care se vor alege cele mai bune, pentru ca „oamenii să trăiască mai bine”. El a spus că „este posibil să avem o majorare la toate veniturile”, „pentru toată lumea”.
„E posibil să avem o majorare la toate veniturile, ținînd cont de impactul inflației. Când spun asta, spun și bugetari, și privați, și pensionari, toată lumea.
E posibil să avem acest lucru, cu toții ne-am angajat în acest act de guvernare ca oamenii să trăiască mai bine. Toate aceste lucruri sunt în discuție în acest moment, sunt în coordonare economică. Toate aceste discuții pleacă de la cauză, să venim cu soluțiile cele mai bune ca să rezolvăm cauza.
Și eu, și Cîțu, și toată lumea, v-am spus ce e pe masă, lăsați-ne să luăm decizia, să vină premierul cu o decizie clară privind cauza și apoi sunt ferm convins că va fi un pachet întreg. Sunt mai multe măsuri, alegem dintre ele, trebuie o discuție aprofundată cu BNR, să vedem care sunt măsurile cele mai bune, adaptabile, ca să facem ordine în ce s-a declanșat prin această decizie de liberalizare, care, rămân la părerea pe care a avut-o și purtătorul de cuvânt al BNR, este total haotică„, a spus Ciolacu.
Este posibil ca anul acesta să avem reducere a CAS și a TVA, a spus el, răspunzând unei întrebări.
Liderul social-democrat a spus că nu susține anul acesta nicio majorare de taxe. „Nici anul viitor nu susțin majorări de taxe”, a afirmat el.
„Eu aş vrea să plecăm de la discuţia care este cauza inflaţiei. Cauza inflaţiei, mai mult decât evident, sunt aceste scumpiri din energie, atât la energie electrică cât şi la gaze, care au avut mai multe efecte: unul dintre ele sunt scumpirile evidente şi inflaţia. Cred că întâi trebuie să acţionăm pe cauză, să venim cu măsurile (…) şi să vedem ce propuneri vin pentru perioada următoare, pe termen mediu, eu aş vedea o soluţie inclusiv pentru iarna următoare”, a spus Marcel Ciolacu, duminică seară, la Digi24.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


