Matei Bogdan
Publicat în 12 aprilie 2023, 14:36 / 96 elite & idei

Marco Badea: În caz că vă întrebați ce se mai întâmplă prin lume

Marco Badea: În caz că vă întrebați ce se mai întâmplă prin lume

În caz că vă întrebați ce se mai întâmplă prin lume: Iranul s-a folosit de pretextul unor transporturi aeriene pentru ajutorarea victimelor cutremurului din 6 februarie și a trimis Siriei arme și echipamente militare, au declarat surse siriene, iraniene, israeliene și occidentale, citate de Reuters.

🌐 Tot jurnaliștii de la Reuters spun că India „inundă” Europa cu produse rafinate din petrol rusesc. Concret, din cauza sancțiunilor impuse Rusiei de către Occident după invazia pe scară largă din 24 februarie 2022, petrolul rusesc este vândut sub cotațiile pieței. Acest lucru permite rafinăriilor indiene să-l prelucreze și să revândă în Europa produsele obținute, acumulând profituri mari. Înainte de război, Europa importa 154.000 de barili de motorină și combustibil pe zi. Astăzi, achizițiile depășesc 200.000 de barili. 30% din motorina rafinată în India ajunge în Europa, comparativ cu procentul de 22% înregistrat în urmă cu un an. Principalii cumpărători europeni sunt Franța, Turcia, Belgia și Țările de Jos.

🌐 Afacerea rusească cu hidrocarburi este atât de profitabilă, încât până și Arabia Saudită a început să importe din ce în ce mai mult petrol de la Moscova pentru a satisface nevoile interne și a vinde Europei cantități și mai mari din petrolul său. Turcia, Brazilia, China, Tunisia sau Maroc sunt alte țări care şi-au mărit importurile de petrol din Moscova. Mai mult, datele din luna martie indică faptul că cantitatea de motorină rusească importată de Singapore s-a dublat comparativ cu cea de anul trecut, depășind 342.000 de barili.

🌐 SUA, prin vânzarea de gaz lichefiat către țările europene, compensează aprovizionarea mai scăzută din Rusia. Cu toate acestea, cotidianul italian Il Fatto scrie că Japonia a ieșit din alianța anti-Putin, hotărând să continue să cumpere petrolul rusesc.

🌐 Un raport publicat miercuri de organizația britanică de mediu Ember subliniază că turbinele eoliene şi panourile fotovoltaice au fost responsabile anul trecut pentru un nivel record de 12% din producţia globală de electricitate, în creştere faţă de 10% în 2021, dar sunt în continuare cu mult în urma cărbunelui, care rămâne principala sursă mondială de electricitate.

🌐 Concluzia la care au ajuns experţii organizației Ember este că toate sursele de energie regenerabilă plus energia nucleară au fost responsabile anul trecut pentru 39% din producţia mondială de electricitate, un nivel record potrivit autorilor raportului, restul fiind acoperit de combustibilii fosili (gaze naturale, petrol, cărbune). Comparativ cu situaţia din 2021, ponderea energiei fotovoltaice în producţia mondială de electricitate a crescut cu 24%, iar cea a energiei eoliene cu 17%.

🌐 Chiar şi în contextul crizei globale a gazelor naturale şi a faptului că unele ţări au repornit vechile termocentrale pe cărbune pentru a face faţă cererii, producţia de electricitate pe bază de cărbune a crescut cu 1,1%, în timp ce producţia de electricitate pe bază de gaze naturale a scăzut cu 0,2% din cauza preţurilor ridicate la acest combustibil.

🌐 Folosirea în continuare a gazelor naturale şi a cărbunelui pentru a răspunde la cererea de electricitate a avut drept consecinţă „creşterea cu 1,3% a emisiilor de gaze cu efect de seră până la un nou record de 12 miliarde tone de echivalent CO2 în 2022”. Cu toate acestea, autorii raportului consideră că este posibil ca anul 2022 să fie cel în care emisiile legate de sectorul energetic au atins vârful fiind şi ultimul an de creştere a energiei produse din combustibili fosili. Pentru 2023, experţii se aşteaptă la o uşoară scădere (minus 0,3%) a producţiei de electricitate pe bază de combustibili fosili, scăderi mai importante fiind prognozate pentru următorii ani pe măsură ce se va accelera dezvoltarea capacităţilor eoliene şi fotovoltaice.

🌐 Între toate acestea, ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a încheiat zilele acestea, la Moscova, un acord pentru ca Ungaria să poată cumpăra mai multe gaze de la Rusia, dacă are nevoie, beneficiind și de unele avantaje la plată, și, de asemenea, de un acord pentru grăbirea lucrărilor la centrala nucleară de la Paks, construită cu tehnologie rusească. Ungaria este dependentă de gazele rusești în proporţie de 80-85%, astfel că „furnizarea neîntreruptă a acestor gaze este de o importanţă fundamentală şi critică”, a afirmat Peter Szijjarto, potrivit presei maghiare.

🌐 Un raport al OECD subliniază riscul de penurie de litiu, cobalt, crom și alte materiale rare, în vreme ce cererea, mai ales pentru vehicule electrice şi energii verzi, va fi „de patru sau şase ori mai mare în cadrul tranziţiei verzi”.

🌐 În SUA, Donald Trump, care deja şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, susţine că succesorul său democrat, Joe Biden, nu va mai încerca să obţină un nou mandat din cauza stării sale „fizice” şi „mentale”, promiţând în acelaşi timp că el „nu va abandona niciodată” cursa pentru Biroul Oval, în ciuda anchetelor judiciare care îl vizează.

🌐 Totodată, Trump îl acuză pe președintele francez Emmanuel Macron că „l-a pupat în fund” pe omologul său chinez Xi Jinping în timpul vizitei la Beijing.

🌐 De asemenea, Chinezii laudă „ideile foarte bune” ale lui Macron, care a îndemnat Uniunea Europeană să nu se alinieze după SUA în problema Taiwanului. „Unii vor să construiască o falsă Europă în opinia publică şi să mascheze vocile şi interesele adevărate ale europenilor”, susține publicația Global Times, un cotidian de la Beijing apropiat puterii chineze, care nu a ezitat să califice, într-un articol publicat marţi, afirmaţiile președintelui francez drept „cuvinte adevărate”.

🌐 Furia față de nepopulara reformă a pensiilor de Franța l-a urmărit pe Emmanuel Macron până în Olanda, unde liderul francez a mers, marți, într-o vizită oficială. Președintele francez Macron a fost întrerupt de protestatari în timp ce susținea un discurs la Institutul Nexus. „Cred că am pierdut ceva. Unde e democrația franceză”, a strigat un bărbat în timp ce vorbea Macron. Alții au afișat un banner pe care era scris mesajul: „Președintele violenței și ipocriziei”. „Pot să răspund la această întrebare, dacă îmi dați niște timp. Votați și alegeți oameni… trebuie să respectați instituțiile votate de oameni. Ziua în care vă gândiți că «aș putea să nu fiu de acord cu legea, aș putea să fac tot ce doresc, atunci este pusă în pericol democrația»”, a precizat președintele francez.

🌐 Unul din cinci americani spune că are un membru al familiei ucis de o armă de foc, inclusiv prin suicid, conform unui studiu publicat marţi de Kaiser Family Foundation. Tot unul din cinci americani afirmă că a fost ameninţat direct cu o armă. Kaiser Family Foundation.

🌐 Și dacă tot am început cu Siria, să terminăm tot cu Siria. Opt state arabe au fost invitate în Arabia Saudită în această săptămână pentru a discuta despre relaţiile cu Siria, a anunţat marţi Ministerul de Externe al Qatarului, în timp ce se intensifică eforturile de a reduce izolarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Întâlnirea va avea loc vineri la Jeddah între înalţi responsabili ai celor şase ţări din Consiliul de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar) şi miniştri din Egipt, Irak şi Iordania. Discuţiile „se vor concentra pe schimbul de viziuni pe această chestiune şi poziţia fiecărei ţări faţă de situaţia” din Siria, a informat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Doha, Majed Al-Ansari.

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe