Matei Bogdan
Publicat în 5 aprilie 2023, 18:55 / 40 elite & idei

Marco Badea: O știre despre viitorul Europei

Marco Badea: O știre despre viitorul Europei

O știre despre viitorul Europei: O analiză Bloomberg arată că în anul 2000, Franța, Italia și Spania figurau printre țările cu cele mai bune sisteme medicale din lume. Două decenii și o pandemie mai târziu, lucrurile s-au schimbat, iar finanțarea insuficientă combinată cu creșterea costurilor îngrijirii unei populații îmbătrânite fac că sistemele medicale ale Europei să nu-și mai poată îndeplini acum promisiunea de a oferi servicii corecte și echitabile pentru cetățeni, de la momentul în care se nasc și până când mor.

⚠️ Bloomberg citează un raport publicat anul trecut de Organizația Mondială a Sănătății, în care se precizează că îmbătrânirea cadrelor medicale din Europa este o „bombă cu ceas” care ticăie, subliniind în același timp că în viitorul apropiat s-ar putea să existe chiar și mai puține cadre medicale care să poată corecta această traiectorie.

⚠️ Criza financiară din 2008 a dus la reduceri de personal, cu toate că în întreaga Europă, cheltuielile pentru sănătate au fost fixe ca procent din PIB pentru mai mult de un deceniu, chiar dacă costurile medicamentelor, diagnosticărilor și tratamentelor au crescut, ceea ce a dus la o situație în care salariile au stagnant și bugete spitalelor au devenit din ce în ce mai reduse. În timp ce cheltuielile au crescut în timpul pandemiei, o mare parte din acestea au fost pentru costuri de urgență, cum ar fi paturi suplimentare și vaccinuri.

⚠️ Comparativ cu multe alte locuri de pe glob, Europa se află într-o situație mai bună decât media în ceea ce privește numărul de medici și asistente medicale pe cap de locuitor. Dar asta e doar o parte din realitate. Cealaltă parte scoate în evidență faptul că mulți profesioniști din domeniul sănătății sunt concentrați în orașe, iar pe întreg continentul, ponderea medicilor generaliști, a brancardierilor sau a asistenților medicali a scăzut.

⚠️ Deși problemele sunt semnificative, experții OMS spun că există soluții. Țările pot folosi modele de prognoză pentru a prezice cererea medicilor peste 15-20 de ani și pot începe să ia măsuri de pe acum pentru a satisface această cerere. Prin urmare, guvernele din Europa pot crea stimulente pentru a îmbunătăți recrutarea, păstrarea și distribuirea lucrătorilor din domeniul sănătății în zonele rurale de pe continent.

⚠️ Mulți medici tineri ori au reunțat deja la profesie ori se gândesc să și-o schimbe din cauza stresului la locul de muncă și a altor probleme de sănătate mintală. Astfel, statele europene pot face profesiile din domeniul sănătății mai atractive prin îmbunătățirea flexibilității și a echilibrului dintre viața profesională și cea privată, dar și prin îngrijirea sănătății mintale a lucrătorilor actuali din sistem.

⚠️ Experții OMS mai notează că pandemia de covid „ne-a oferit o fereastră de oportunitate pentru schimbare”, iar acea fereastră de oportunitate începe „să se închidă”.

⚠️ În satele României, mulți dintre oameni sunt bătrâni, săraci și bolnavi, iar în peste 400 de localități nu există un medic de familie.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe