Matei Bogdan
Publicat în 24 februarie 2021, 13:37 / 78 elite & idei

Marco Badea: Sunteți dispuși să renunțați la carne?

Marco Badea: Sunteți dispuși să renunțați la carne?

Știu că un astfel de subiect nu e „sexy” pentru agenda publică din România, dar poate ne impresionează (pozitiv sau negativ) exemplul și începem o dezbatere publică în această direcție. În Franța, primarul ecologist din Lyon, Gregory Doucet, a decis să impună meniuri fără carne în cantinele școlare.
Presa franceză scrie că ideea nu a fost pe placul fermierilor francezi, care au și protestat ieri în fața primărei din Lyon împotriva acestei decizii. Mai multe sindicate din sectorul agricol francez au denunțat măsura primarului Doucet, catalogând-o drept ”discriminatoire”.
Scandalul a ajuns până la Paris, acolo unde Ministrul de Interne a numit cazul o «ideologie scandaloasă», iar cel al Agriculturii și al Alimentației a cerut să nu se mai pună ideologiile în farfuria unor copii. De cealaltă parte, Ministrul Tranziției Ecologice din Franța a transmis că regretă faptul că în continuare există clișee de tipul ”alimentația vegetariană ar fi una dezechilibrată”, chiar dacă se știe că poate fi înlocuită cu ouă, pește, leguminoase cu aport important de proteine.
Cel mai moderat ton l-a avut Olivier Veran, ministrul Sănătății din Franța, care a declarat că ar fi ok ca măcar o dată pe săptămână să fie servit un meniu fără carne în cantinele școlare, precizând în același timp că există familii care își permit cu greu să cumpere o bucată de carne sau de peștele, carnea fiind necesară copiilor care provind dintr-o familie defavorizată, căci le oferă acestora din urmă șansa la un meniu bogat în proteine de origine animală, importante pentru nutriție. Totuși, ministrul Veran a mai oferit și un exempl personal, spunând că le face copiilor săi meniuri vegetariene.
În același registru, World Economic Forum susține că dietele vegane ar putea salva 5,8 milioane de vieți pe an, în timp ce OECD consideră că pandemia de COVID-19 ne-a oferit posibilitatea de a observa adevăratele probleme di jurul nostru și oportunitatea de a crea un context mai echitabil și mai verde.
Totodată, revistra Nature News and Comment susținea în toamna lui 2018 că ar trebui să scadă semnificativ consumul de carne pentru a evita cele mai dezastruoase efecte ale schimbărilor climatice. Concret, în țările vestice, consumul de vită trebuie să scadă cu până la 90% și să fie înlocuit cu de cinci ori mai multe leguminoase. Studiu privind impactul sistemului alimentar asupra mediului mai indica faptul că aproape 80% dintre terenurile agricole ale lumii sunt folosite pentru producția hranei destinată animalelor și pășunat, deși carnea oferă doar 18% din caloriile totale consumate în lume. Asta duce la defrișarea habitatelor naturale, care sunt transformate în terenuri agricole, fapt ce reprezintă una dintre cauzele principale ale extincției în masă care afectează viața sălbatică în prezent.
Practic, sunt necesare schimbări majore în agricultură pentru a se evita distrugerea abilității Pământului de a hrăni cei 10 miliarde de oameni ce se așteaptă că vor popula planeta în următoarele decenii, mai ales că se estimează o triplare a venitului global până în 2050, ceea ce le-ar permite mai multor oameni să adopte diete bogate în carne.
Întrebarea de final: sunteți dispuși să renunțați la carne?

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe