Matei Bogdan
Publicat în 26 octombrie 2022, 11:39 / 38 elite & idei

Marco Badea: Va veni cândva (nu știu când) și un timp în care ne va fi bine. Până atunci ar fi indicat să încercăm să zâmbim sincer la sfârșitul zilei

Marco Badea: Va veni cândva (nu știu când) și un timp în care ne va fi bine. Până atunci ar fi indicat să încercăm să zâmbim sincer la sfârșitul zilei

Cei care mă cunosc bine știu că rostesc adesea celebra butadă a lui Abraham Lincoln: „Nu contează câți ani ai în viață, ci câtă viață ai adunat în acei ani”. Astăzi împlinesc 26 de ani și sunt într-un moment de revoltă al vieții mele. O revoltă asemănătoare cu cea despre care scria și Albert Camus în secolul XX.

Mă revoltă și mă consumă incertitudinea din jurul nostru, prostia și impostura, aranjamente de culise și ignoranța celor ce pot ajuta față de cei care au nevoie de ajutor. Mă supără extremismul și modul violent în care gândesc și acționează unii. Mă bucură, în schimb, curajul și ambiția altora de a încerca să facă lucruri bune și mult BINE.

Revolta pe care o simt în fiecare celulă a corpului meu mă face să fiu preocupat de lipsa solidarității dintre oameni, de incapacitatea comunicării dintre ei, precum și de rupturile interumane cauzate de credințe și ideologii diverse și false.

Dacă ar trebui să-mi pun o dorință, că tot este eclipsă, nu-mi doresc decât ameliorarea [crizelor] prin care lumea trece în prezent.

Sunt într-un moment în care am acumulat destulă experiență de viață încât să-mi dau seama că dacă vrei cu adevărat să schimbi lucruri nu poți să produci schimbarea de pe margine. Trebuie să pui mâna pe treabă și să faci efectiv parte din schimbare.

Nu poți să construiești nimic care să reziste în timp dacă nu faci parte dintr-o echipă și dacă nu crezi și nu te dedici proiectului în care ești implicat, fie ca este unul personal, profesional sau care ține de o comunitate (mai mică sau mai mare). Asta am învățat până la 26 de ani.

Cred că după ce ai trecut de pragul primului sfert de secol din viața ta începi să vezi totul altfel. Începi să conștientizezi din ce în ce mai mult că timpul este o resursă finită și că trebuie să te încăpățânezi să îl consumi într-un mod care să merite, chiar dacă în față îți apar obstacole ce uneori sunt extrem de greu de escaladat.

Sunt unul din privilegiații care au bilet [în primul rând] la marile evenimente ale zilei și ale istoriei. Văd lucruri, observ contexte, percep nuanțele și știu că nu trăim vremuri ușoare, de aceea profit de ziua mea de naștere ca să mai trag un semnal de alarmă în această direcție.

Oameni buni, fiți treji, atenți la alți oameni, la situații și la conjuncturi. Nu căutați drumul ușor și nu fiți superficiali. Gândiți critic și puneți întrebări. Ajutați atunci când e cazul. Informați-vă corect și încercați să vă responsabilizați mai mult (economic, energetic, social, politic). Vin vremuri mult mai grele decât cele pe care le trăim acum și va fi nevoie să fim lucizi și să înțelegem contextul din jurul nostru.

Va veni cândva (nu știu când) și un timp în care ne va fi bine. Până atunci ar fi indicat să încercăm să zâmbim sincer la sfârșitul zilei, chiar dacă nimic nu ne-a mers cum era în plan, să încercăm să vedem dincolo de convingerile noastre, să înțelegem starea specială în care ne aflăm cu TOȚII și să căutăm lumina sau să fim lumină acolo unde unii vor să fie doar întuneric.

Asta îmi doresc la 26 de ani. Să ne bucurăm de fiecare „acum” care este pregătit să devină în următoarea clipă o parte din trecutul nostru.

Mesajele, telefonele și gândurile voastre mi-au bucurat sufletul și în același timp m-au responsabilizat. VĂ MULȚUMESC!

În mod special vreau să mulțumesc echipei de la Habitat for Humanity Romania, care a făcut în așa fel încât să-mi aniversez cei 26 de ani pe șantier.

Munca lor și contribuția pe care o aduc societății mi-a reamintit de bunica și de cum îmi spunea ea de pe un pat de spital de la Fundeni că [adevăratele bătălii sunt bătăliile pentru ceilalți].

Oamenii de la Habitat for Humanity România schimbă vieți pe mai multe generații, redau familiilor defavorizate stima de sine, creează povești pe care le porți toată viața cu tine și construiesc pe ruinele nepăsării altora.

Oameni precum cei care fac parte din comunitatea Habitat for Humanity România îți redau speranța că încă mai există medici care să vindece rănile sociale. Cei alături de care am construit azi sunt unii dintre acești [medici] și vreau să le mulțumesc că au avut grijă să îmi arate cum se vindecă o rană.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe