Bogdan Daradan
Publicat în 25 iunie 2012, 17:40 / 7 elite & idei

Marian Lupu a inaugurat la Washington Grupul de Prieteni ai Republicii Moldova în Congresul SUA

Marian Lupu a inaugurat la Washington Grupul de Prieteni ai Republicii Moldova în Congresul SUA

In cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii, Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a participat la reuniunea de inaugurare a Grupului de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA „Congressional Moldova Caucus”. La eveniment au participat copreşedinţii Grupului, congresmenii americani David Price şi Joe Pitts, precum şi senatorul John McCain, potrivit un comunicat al Parlamentului de la Chisinau.

În alocuţiunea sa, congresmenul Joe Pitts a accentuat interesul SUA faţă de evoluţia şi perspectivele Republicii Moldova, menţionînd relaţia de parteneriat, apreciind pozitiv performanţele R. Moldova în implementarea reformelor politice, economice şi instituţionale.

În acelaşi context, David Price a pledat pentru consolidarea cooperării bilaterale cu Parlamentul Republicii Moldova. Ne dorim, a menţionat congresmanul american, o consolidare a parteneriatului bilateral Republica Moldova – SUA şi să avansăm calitatea dialogului politic spre un angajament care să servească intereselor strategice ale ţărilor noastre. David Price a mai pledat pentru intensificarea relaţiilor de prietenie şi colaborare a R.Moldova cu statul american Carolina de Nord, inclusiv la nivel parlamentar, şi pentru excluderea Republicii Moldova de sub incidenţa Amendamentului Jackson-Vanick.

În cadrul reuniunii, senatorul John McCain s-a referit la importanţa examinării procesului de excludere a Republicii Moldova de sub incidenţa Amendamentului Jackson-Vanick.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a mulţumit pentru crearea Grupului de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA „Congressional Moldova Caucus”, caracterizîndu-l drept o platformă importantă pentru consolidarea relaţiilor bilaterale. De asemenea, şeful Legislativului a mulţumit pentru iniţierea, în cadrul Congresului SUA, a proiectului de lege cu privire la excluderea R. Moldova de sub incidenţa Amendamentului Jackson-Vanick pînă în luna august 2012. Acest lucru va aduce anumite beneficii şi rezultate pragmatice pentru ambele state, precum şi va deschide calea spre atribuirea accesului la Regimul de Comerţ Normal Permanent în relaţia Republicii Moldova cu SUA.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe