Marian Lupu: Vrem să introducem un impozit unic pe agricultură
Președintele Parlamentului, Marian Lupu, a efectuat recent o vizită în raionul Cantemir, anunță UNIMEDIA cu referire la un comunicat remis presei.
Potrivit sursei, în cadrul întrevederii cu agenții economici din raionul Cantemir, din agricultură și economie, aceștia au semnalat că, la moment, sunt prea multe impozite și taxe și au opinat în favoarea introducerii impozitului unic în agricultură.
„Președintele Parlamentului Marian Lupu a menționat că fracțiunea parlamentară a PDM lucrează asupra unui proiect de lege privind introducerea impozitului agricol unic și a specificat că este esențial ca acest proiect să reflecte în primul rând dorințele agricultorilor și nu cele ale politicienilor. Cu referință la introducerea cotei de TVA de 20 la sută pentru agricultori, Marian Lupu a menționat că se va monitoriza foarte atent cum organele abilitate le vor restitui acestora, în termen de o lună, cele 12% stipulate în actele normative, pentru a preveni actele de abuz și corupție”, se spune în comunicatul remis UNIMEDIA.
Ultima ora:
ObservatorEmil Constantinescu: “Pe timpul meu, tinerii au murit pentru libertate”. Apel ca generația actuală și tinerii să înțeleagă “vulnerabilitățile dictaturii”
PoliticEmil Constantinescu: “Pe timpul meu, tinerii au murit pentru libertate”. Apel ca generația actuală și tinerii să înțeleagă “vulnerabilitățile dictaturii”
EconomieRadu Burnete: Dacă alegem un model economic izolaționist și autarhic, atunci ne întoarcem în trecut
ExternCătălin Predoiu a discutat cu ambasadorii Franței și Germaniei despre dosarul Schengen: Discuțiile pe care le-am avut confirmă poziționarea foarte bună pe care o avem în perspectiva Consiliului JAI
SocialDragos Bucurenci: Ce-am făcut în ultimii 22 de ani, cum am ajuns din societatea civilă în lumea multinaționalelor
EvenimenteVictor Vevera, la Bucharest Security Conference 2024: Investițiile în tehnologie sunt importante pentru a răspunde provocărilor referitoare la securitatea cibernetică
EditorialIulian Chifu: De pe frontul războiului hibrid al Rusiei – România a probat reziliența societală democratică
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe