„Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa.”

Paradoxal însă, în timp ce toată lumea vorbeşte despre impactul carbonului în scumpirile fără precedent, statisticile arată că România este una dintre cele mai verzi ţări în materie de producţie de energie, cu 57% din capacitatea instalată în hidrocentrale, eoliene sau panouri solare. Mai mult, circa 7% din toată capacitatea sistemului de producţie este reprezentată de energie nucleară, dacă ne raportăm la cei 20.000 MW de pe hârtie. Polonia, cu 70% dependenţă de energie pe cărbuni, are un preţ mai mic decât România.

Cu acest portofoliu de generare de energie electrică, în care unităţile strategice sunt deja amortizate, blamarea carbonului şi a certificatelor de emisii pentru scumpirea fără precedent a energiei este mai degrabă un discurs politic menit să mascheze 30 de ani de lipsă de investiţii şi o decizie unică la nivel european, spargerea sistemului de producţie în funcţie de sursă. Astfel, în ciuda parcului de producţie verde, semnalul de preţ este stabilit de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare plătitor de certificate de emisii de CO2, restul producătorilor, în proporţie covârşitoare de stat, aliniindu-se după acest semnal. Totodată, deşi la nivel oficial declaraţiile au arătat spre partea de furnizare ca fiind principala vinovată pentru scumpiri, în realitate aproape toată producţia de energie din România este concentrată în mâinile statului.

Mai departe, scumpirea energiei şi a gazelor naturale generează efecte majore în economie, de la transporturi, la producţia de îngrăşăminte pentru agricultură, preţul alimentelor sau producţia de aluminiu.

„Impactul creşterii preţului energiei se simte în costul transportului, în principal la îngrăşăminte şi asta este o problemă la nivel european şi la nivel mondial şi ne afectează serios. (…) Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între

1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult”, spune Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest

Azomureş, cel mai mare consumator de gaze local şi principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură, admite că produsele companiei s-au scumpit semnificativ, fiind mai ieftin să ia totuşi gazul de peste graniţe decât de aici.

„România are rezerve importante de gaze naturale care ar putea aduce beneficii industriei locale, adăugând astfel valoare unei resurse naţionale. Azomureş ar dori să continue să utilizeze gazul românesc în producţia de îngrăşăminte, dar dacă gazul importat este mai ieftin decât cel intern, trebuie în mod natural să ne adaptăm pentru a menţine producţia de îngrăşăminte competitivă în România”, spune Harri Kiiski, CEO-ul Azomureş, companie de circa 2 mld. lei care de una singură reprezintă circa 8% din consumul naţional de gaze al României.

www.businessmagazin.ro