de Marian Staş

Dacă, fără noimă, v-ar duce gândul la proporţii de top modele, mutaţi-vi-l degrabă de pe acel radar fals. Vestea rea e că minunea proniei cereşti îngheaţă brusc, inoperantă când vine vorba de Română, Matematică, Fizică, Istorie şi alte alea, ştiute pe bune. Tripleta numerică din titlu cuantifică sec şi crud punctul în care ne aflăm acum noi, românii, ca societate bezmeticită, ce cauţionează inadmisibil o clasă politică descalificată axiologic.

90% este procentul copiilor ai căror părinţi au găsit cu cale să-i înscrie la ora de Religie.

49% din elevii de-a VIII-a au obţinut note sub 5 la Simularea Naţională 2015.

În fine, 38% dintre liceenii de-a XI-a şi a XII-a ar fi trecut bacul cu medii peste 6, conform simulării recent încheiate.

Acum şcoala e în două lumi paralele, guvernate de interese deopotrivă limpezi şi obscure, diametral opuse. Pe de o parte, campania BOR-MECS, inadmisibil agregată consolidat şi concertat, pentru numere mari, cât mai mari cu putinţă, campanie recent încheiată cu un aparent succes. Deci, da, deci: 90% – incontestabil! …Sau lucrurile sunt, în fapt, un pic mai nuanţate, dacă citim, de pildă, sine ira et studio, recenta analiză marca Moise Guran? În rest, notific doar tăcerea oficială sepulcrală pe „subiectul 1720”. În clipa în care eu mă voi fi convins că tema 90% este altceva decât luptă pentru teritorialitate şi influenţă, adică joc de putere în stare pură, dau în scris că voi mărturisi. Până atunci, nu. Cum adică, jocuri de putere? Uite-aşa, cu subiect şi predicat nefardate ipocrit, de ochii lumii!…

A doua lume, în schimb, mă preocupă mult mai mult, prin consecinţele sale devastatoare pentru societate. Este „lumea 49-38″, lumea mediocrităţii şi eşecului dovedite în fapt ale unui sistem public al Educaţiei devenit – cu girul inconştient şi iresponsabil al unei clase politice aberante în manifestătile sale –  factorul cauzal principal al măcinării la foc mic a fibrei noastre profunde, ca naţie. Şcoala publică pluteşte în derivă, cu busola valorilor făcută ţăndări de-a lungul unui unui sfert de veac otrăvit. Iar diagnosticul academicianului Solomon Marcus, deopotrivă apocaliptic şi crunt de adevărat, îţi taie răsuflarea dacă eşti om normal la cap şi îţi pasă de România:

„Situaţia actuală în domeniul Educaţiei şi învăţământului este disperată. La rădăcina răului din societate stă eşecul educaţional din România!…”

În acest marasm educaţional, Preşedintele tace, ca şi când România 49-38 n-ar fi şi a lui, ci doar a nărozilor idealişti care au îndrăznit să viseze Visul cel Înalt, votându-l la 16 noiembrie 2014…

Partea halucinantă în tot acest tablou grotesc este că eterna şi fascinanta mioritică se dă de ceasul morţii la contemplarea tembelă a inexistentului drob de sare (vaaai, ce facem, cum facem, când facem, cu ce facem, de unde bani, bla-bla?!…), atunci când soluţii puse în discuţia publică există de ani buni. Iată o suită de soluţii oneste şi perfect fezabile în următorii patru ani.

Aici prezint, prescriptiv, un posibil început pentru conversaţia onestă despre VALORI.

Aici prezint, prescriptiv, un posibil început pentru conversaţia onestă despre ARHITECTURA CURRICULARĂ.

Aici prezint, prescriptiv, un posibil început pentru conversaţia onestă despre CARIERA DIDACTICĂ.

Iar aici prezint, prescriptiv, un posibil început despre conversaţia onestă despre ARHITECTURA INSTITUŢIONALĂ.

Cât de întunericiţi să fim de să ne fi pierdut noi minţile pentru a continua să pedalăm în gol ca năucii fără cap, scrâşnind din dinţi, lovindu-ne singuri la gioale şi lamentându-ne tâmpi în faţa propriei noastre neputinţe de a scoate Şcoala din comunism o dată pentru totdeauna?

Nu mai bine ne suflecăm mânecile şi facem ce avem de făcut până la 1 Decembrie 2018?

Şi nu mai bine începem chiar de azi, de acum, din 2015, anul punctului de inflexiune?

p.s. mutaţi-vi-l… uaaau, câte cratime!…

adevarul.ro