Marian Staş: Arhitecturi curriculare pentru gimnaziu şi liceu. Start: daţi soluţii de secol XXI!
de Marian Staş
Ieri, 6 octombrie, a debutat formal procesul proiectării arhitecturilor curriculare pentru gimnaziu şi liceu, facilitat de echipa Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Există un grup de elaborare a planurilor-cadru şi o comisie de validare a acestora, constituite prin ordin al ministrului Educaţiei. Crucială, însă, acum este asumarea acestui proiect de noi toţi. Vă invit să ne punem minţile la treabă serios, pentru copiii noştri. Succes!
Începem cu gimnaziul. Linia de start este dată de ariile curriculare ce definesc marile continente de dezvoltare a elevilor, dintr-a V-a până într-a VIII-a inclusiv. Şapte sunt ele la număr:
Limbă şi comunicare Matematică şi ştiinţe ale naturii Om şi societate Arte Educaţie fizică, sport şi sănătate Tehnologii Consiliere şi orientare
Premisa de la care plecăm este că toate cele şapte arii curriculare sunt la fel de importante pentru copii, deci au ponderi egale în bugetul de timp alocat săptămânal / semestrial. Grafic, starea iniţială arată aşa:

Ca referinţă (pot fi şi altele – acesta e doar un exemplu), iată cum arată arhitectura curriculară MYP-IB (Middle Years Programme – International Baccalaureate):

Aici găsiţi informaţiile necesare aprofundării filozofiei curriculare MYP.
Cum spuneam, importanţe egale pentru cele şapte arii curriculare înseamnă bugete de timp egale în orarul săptămânal. De pildă, într-un total de 28 ore pe săptămână încap câte 4 ore pentru fiecare arie curriculară. Sau, într-un total de 21 de ore pe săptămână încap câte 3 ore pentru fiecare arie curriculară.
Ce discipline de studiu decideţi că sunt esenţiale pentru elevii de gimnaziu dintr-a V-a până într-a VIII-a şi ce bugete de timp le alocaţi astfel încât să păstraţi ponderile egale ale ariilor curriculare? Horia Oniţă, Cătălin Zugravu, Alex Manda, echipele voastre de asociaţii ale elevilor (şi oricare altele, sunteţi toţi bineveniţi în conversaţie) ce soluţii propuneţi în această materie?
Răspundeţi folosind acest model de organizare a informaţiei:

Pentru eficienţă şi focalizare pe rezultate, vă propun următorul mod de lucru:
Repere calendaristice: 13, 20, 27 octombrie – sunt datele la care se întrunesc formal echipele desemnate prin ordin de ministru; avem, aşadar, la dispoziţie trei săptămâni bune pentru această primă rundă de consultări Ariile curriculare sunt nenegociabile – le luăm ca parametri iniţiali de proiectare Faceţi publice doar soluţiile de arhitecturi curriculare pentru gimnaziu, conform modelului prezentat, fără a insista pe detalii de proiectare; sunt convins că aveţi argumentele ştiinţifice solide pentru susţinerea opţiunilor dumneavoastră, şi plec de la premisa încrederii reciproce şi a integrităţii asumate de fiecare în parte, cu bună-credinţă, în interesul deplin al proiectului
Vă invit să trimiteţi soluţiile dumneavoastră la adresa de email info@ise.ro, şi să le faceţi publice fie comentând această postare, fie prin intermediul paginilor de socializare. Dacă mi le trimiteţi şi mie (fie la adresa marian_stas@yahoo.com, fie pe pagina mea de Facebook), eu le distribui, la rândul meu, celor interesaţi.
Repet: octombrie şi noiembrie sunt luni în care ne focalizăm pe soluţii de arhitecturi curriculare deştepte pentru gimnaziu şi liceu. Acum am deschis o fereastră de oportunitate excepţională, pe care nu avem voie s-o ratăm, din respect pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru România.
Ţinem aproape.
Succes!
adevarul.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


