OraNoua.ro
Publicat în 6 ianuarie 2016, 18:30 / 241 elite & idei

Marian Staş: Drobul de sare. Patul lui Procust. Nodul gordian

Marian Staş: Drobul de sare. Patul lui Procust. Nodul gordian

de Marian Staş

De ani şi ani ne lamentăm, nătâng şi fatalist, “aşa nu mai ţine”. Tot de ani şi ani ne încăpăţânăm, tâmp, să punem pe piaţă soluţii legislative aiuritoare, care contrâng dement şi nu dau voie la aproape nimic firesc, normal, cu scaun la cap. Acum, funia e la par, înnodată fără noimă, iar timpul, brusc, nu mai are răbdare. Avem doar o ieşire la liman, una singură. Tăiem nodul gordian.

Hotnews.ro şi adevarul.ro au alocat spaţii ample dezbaterii celor trei variante de plan-cadru pentru clasele V-VIII, făcute publice, în vederea consultării, de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Am distribuit şi eu informaţiile pe pagina mea de Facebook şi în grupurile în care sunt membru. M-au pus serios pe gânduri două teme mari, cristalizate deja până acum în conversaţia publică, pe care le ilustrez cu punctele de vedere ale unor profesionişti în experienţa şi expertiza cărora eu am încredere.

 

1. Aceeaşi Mărie…

Vorbim de palierul tehnic al subiectului plan-cadru V-VIII, caracterizat după cum urmează.

conf. univ. dr. Constantin Petrovici (Univ. “Al. I. Cuza.” Iaşi)

Sincer, nu înţeleg de ce a trebuit implicat IŞE aici – şi un elev de clasa a V-a se putea juca mutând câteva ore de ici-colea! Aşteptam o transformare care să exprime orientările actuale la nivel european/nord american (care deja se învechesc) privitoare la predarea integrată a ştiinţelor (inclusiv chestiuni legate de ”ştiinţele pământului”), istoriei-geografiei-economiei, chestiuni privitoare la ”noile educaţii”, cum ar fi educaţia antreprenorială, dezvoltarea durabilă, educaţia pentru sănătate etc. Cînd-colo, aceeaşi Mărie… cosmetizată pe ici-colo! Unde se reflectă contribuţia cercetătorilor din IŞE?! Care este suportul teoretic, justificativ, al acestei ”profunde reforme”???! Ştiu, nu avem profesori pregătiţi pentru a preda discipline integrate, dar formarea acestora nu ar pune probleme atît de mari, cum lasă unii să se înţeleagă! Întrebarea care rămîne este: chiar doreşte cineva modernizarea învăţămîntului românesc???!

prof. Oana Moraru, fondator şi manager, Şcoala Helikon

Cea mai eficientă modalitate de a ţine mulţimea sub control este activarea fricilor ei. Una dintre cele mai „eficiente” este teama de a nu fi suficient de bun – şi asta, într-un secol în care copiii cresc, oricum, cu impresia ca a fi om obişnuit e aproape o ratare.

De aproape o jumătate de secol, sistemul nostru de educaţie asta face: lasă aprox. 15% din tineri să se emancipeze pe cont propriu – ajutaţi de familii, meditatori, centre de excelenţă etc – şi ţine restul sub ruşinea şi vinovăţia de a nu fi suficient de buni. La fel de buni ca ceilalţi, care reuşesc, de fapt, propulsaţi din afara sistemului. Majoritatea copiilor români învaţă gustul inadecvării şi al ratării încă de la clasele primare. Li se servesc programe seci, stufoase, nerelevante, de către oameni frustraţi şi furioşi că nu le pot face digerabile. De aici, abuzuri si otrăvuri emoţionale de tot felul.

Avem a noua propunere de plan-cadru pentru gimnaziu, care nu face decât să acutizeze frustrările sociale printre copii. Etichetele ineficienţei şi ale prostiei vor face în continuare ravagii în convingerile lor despre sine – pentru că vor avea de învăţat, în continuare, o mulţime de lucruri trântite obositor, peste nivelul mediu de gândire şi, mai ales, de interes şi nevoie a viitorului. Totul e deocamdată prezervat aşa prost, în numele predictibilităţii. Ca să nu se supere profesori, sindicate, inspectorate etc. Lucru de înţeles, însă trist şi simptomatic pentru mediocritatea şi imoralitatea noastră.

Sunt aproape convinsă că bolovanul ăsta mare şi greu, aruncat pe spatele majorităţii, e făcut să ţină tinerii aplecaţi şi la locul lor. Cel mai eficient mod e acela de a le băga, de mici, în cap că sunt proşti, că nu fac faţă. Cu o generaţie deja înfrântă din faşă, ţara asta poate fi lejer confiscată.

Completez cu punctul de vedere comunicat formal de un oficial MENCŞ, care pune capac chestiunii, cu subiect si predicat:

Activitatea de elaborare a noilor planuri-cadru a reprezentat, de fapt, o activitate de revizuire a acestora, întrucât toate cele trei propuneri de plan-cadru, structurate pe baza celor 7 arii curriculare clasice, nu aduc o nouă viziune educaţională faţă de planul-cadru în vigoare. Astfel, documentul curricular care va fi propus spre dezbatere publică trebuie numit Plan-cadru revizuit pentru învăţământul gimnazial. În toate cele trei propuneri de plan-cadru, numărul orelor alocate în CDŞ nu permite echilibrarea numărului de ore alocate disciplinelor cu caracter real cu cele alocate disciplinelor cu caracter umanist. De asemenea numărul mic de ore de CDŞ, mai ales pentru clasele a VII-a şi a VIII-a nu permite şcolii crearea unei oferte educaţionale care să poată satisface nevoile unor categorii diverse de beneficiari (elevi-părinţi).

Cum suntem la momentul adevărului, numesc eu, cu toate vorbele, cel puţin două cauze structurale ale stării de fapt, blocaje de fond statuate ca atare în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi ţinute sub tăcere de toţi responsabilii din sistem: prezenţa religiei ca disciplină şcolară parte a trunchiului comun (art. 18, alin. 1); relaţia inadecvată trunchi comun-curriculum la decizia şcolii, acum una de tip cămaşă de forţă / pat al lui Procust (art. 65-68) E nevoie acută de chirurgie ministerială/guvernamentală măiastră, necesară ca aerul. Iar soluţii alternative mai bune sunt, slavă-domnului!…

Punct la tema 1.

Sau, mai scurt, citându-l pe Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: Nu!

 

2. Cum vrem, de fapt, să fie copiii noştri?

Sau, cu alte cuvinte: care sunt valorile pe care şcoala ca sistem are a le cultiva absolvenţilor săi? Ce vrea societatea de la viitoarii săi cetăţeni: ei să fie… cum, mai exact – mai puternici, mai pregătiţi pentru provocările deceniilor ce vin? Despre ce vorbim?

prof. univ. dr. Constantin Cucoş (Univ. “Al. I. Cuza.” Iaşi)

Orice schimbare semnificativă ar trebui să aibă ca bază o viziune, o filosofie prin care să diferenţieze ce se propune acum în raport cu planul de învăţământ existent. Or, nu găsim aşa ceva. Pe de altă parte, se tot bate monedă pe formarea competenţelor transversale (la sfârşitul clasei a VI-a s-a instituit şi un examen axat pe aşa ceva). Cum formăm aceste competenţe? Numai prin intermediul mono-disciplinarităţii? Unde sunt disciplinele integrate, cu deschideri inter- si trans-diciplinare? Când vom sparge mono-disciplinaritatea, încercând şi astfel de abordări tematice, globale, integrative? Sesizez şi o anumită desconsiderare a unor discipline cu aport valoric important (literatura străină, latina etc.). Nu trebuie eliminate disciplinele care pun accentul pe formarea de structuri mentale sau comportamentale de adâncine, ce se pot configura diferit funcţie de circumstanţe (localizez aici şi matematica). Chiar dacă latina, de pildă, nu e o limbă funcţionala, ea livrează elevului nişte rădăcini, evoluţii semantice sau structuri explicative pentru domenii viitoare (medicină, ştiinţe, tehnologii etc.). Nu cred că asistăm la o schimbare de paradigmă, avem de a face cu o simplă cosmetizare – care nici nu se justifică acum. Schimbarea profundă presupune o nouă viziune care va afecta nu numai planul de învăţământ, ci şi programele şcolare, structurile de organizare a predării-învăţării, formarea profesorilor… S-auzim de mai bine şi … Sărbători fericite!

înv. dr. Vasile Flueraş (Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca)

1. Fără o politică de dezvoltare generală a ţării care să fie realizată prin politici sectoriale (precum educaţia) nu putem vorbi de reformă, ci de bani aruncaţi pe „apa sâmbetei”.

2. Susţin punctul de vedere al domnului prof. Contantin Cucoş, că fundamentarea filozofică a unui demers, indiferent de ce natură ar fi el, se impune cu necesitate, fapt observat într-o multitudine de abordări teoretice contemporane, aceasta fiind considerată o revenire la normalitate; din această filozofie, nu ideologie, se proiectează o filozofie educaţională care să formuleze un ideal paideic pertinent şi atractiv la care să adere întreaga societate (pentru aceste vremuri, poate cel de cetăţean al Polis-ului şi al Cosmo-Polisului – cum ar fi spus Platon), şi apoi o filozofie curriculară limpede, fundamentată pe cea educaţională. […]

4. Actuala propunere nu operează ruperi de paradigmă, ci modificări artizanale la nivel de senzaţii reformiste.

5. Câteva exemple de politici educaţionale reuşite. Ţările din Asia de Sud-Est sunt un exemplu de ceea ce înseamnă conştiinţă naţională, seriozitate şi profesionalism atunci când au mizat intens pe educaţie şi au reuşit. Sigur, aceasta a însemnat cheltuieli enorme prin care s-a asigurat o instrucţie universală marcată de o calitate autentică, precum şi de o reorientare a programelor spre latura aplicativă a cunoaşterii concretizată în tehnologii şi ştiinţe exacte. Mulţi specialişti consideră exemplul Coreei de Sud că a fost posibil datorită îmbunătăţirii capacităţii sociale de a absorbi economii industriale avansate. Astfel, de la un procent de analfabetism de 80% în 1945, Coreea de Sud a reuşit până în 1964 să aibă analfabetism zero, ceea ce a permis crearea unei resurse umane capabilă de instrucţie rapidă la locul de muncă în condiţiile unei cereri de forţă de muncă semicalificată în anii ’60. Toate ţările din regiune, Taiwan, Singapore, au urmat modelul japonez în planificarea educaţiei şi în procesul de industrializare. În toate aceste ţări, învăţământul a fost puternic planificat şi administrat de o puternică administraţie centrală având drept obiectiv nevoile reale de industrializare şi dezvoltare economică generală a ţării lor. Singapore, slab dezvoltat în momentul dobândirii independenţei a devenit „tigrul asiatic” printr-o exemplară solidaritate naţională. Astfel, politicile au fost rezultatul viziunii liderilor politici în ceea ce priveşte locul ţării lor în lume şi a evaluării contextului economic, politic şi social intern şi international. Pentru fiecare etapă din evoluţia economică, organizarea sistemului avea drept obiective acoperirea necesarului de resursă umană pentru sectoarele economice prioritare. Extraordinara dezvoltare nu ar fi fost posibilă fără conştiinţă naţională, fără tenacitatea unei autentice elite politice care a putut lua decizii independente de interesele deţinătorilor de capital, de sindicate şi cu sprijinul unei birocraţii de stat eficiente şi puternice în favoarea ţării şi a poporului. Se pare că spusa lui Aristotel că rolul politicienilor este acela de a aduce fericire oamenilor poate fi o realitate. Din nefericire, orice asemănare cu starea de fapt din realitatea românească este întâmplătoare.

Îngăduiţi-mi să contribui şi eu aici, pe acest nivel deosebit de important, cred eu, al conversaţiei noastre – anume, invitaţia de a formula, totuşi, un răspuns la întrebarea legitimă „ce fel de absolvenţi de învăţământ preuniversitar dorim?” (în sens larg: care este nevoia socială în următorii 10-20 de ani? cum sa fie cât mai bine pregatiţi pt piaţa muncii aşa cum va arăta ea peste 10-20 de ani? etc.)

Un studiu de caz elegant în acest sens este ceea ce arhitectura curriculară IBO numeşte „learner profile” – adică 10 (zece) atribute ale dezvoltării personalităţii umane, pe care şcoala le poate cultiva, şi care, în filosofia IBO, ajută indivizii şi grupurile să devină membri responsabili ai comunităţilor locale, naţionale şi globale. Iată-le:

INQUIRERS – oameni curioşi, capabili de (auto)-interogare şi cercetare

KNOWLEDGEABLE – oameni capabili de înţelegere conceptuală şi de explorare a cunoaşterii trans-disciplinare

THINKERS – oameni capabili să gândească critic şi creativ

COMMUNICATORS – oameni capabili să se exprime convingător şi să colaboreze eficient în echipe

PRINCIPLED – oameni care acţionează onest şi cu integritate, cu un simţ puternic al echităţii şi justiţiei, care manifestă respect pentru demnitatea şi drepturile oamenilor de pretutindeni şi care îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile lor şi pentru consecinţele acestor acţiuni

OPEN-MINDED – oameni care îşi apreciază critic propria cultură şi istorie, precum şi valorile şi tradiţiile celorlalţi

CARING – oameni care manifestă empatie, compasiune şi respect

RISK-TAKERS – oameni capabili să abordeze necunoscutul, asumându-l cu înţelepciune şi determinare

BALANCED – oameni capabili să practice echilibrul intellectual, fizic şi emotional, atât faţă de ei câţ şi faţă de cei din jur

REFLECTIVE – oameni capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să se dezvolte învăţând continuu.

Vă invit să observăm două nuanţe semnificative:

1. Nucleul „learner profile” este identic pentru TOATE programele IBO (PYP / MYP / DP / CP), de la 3 la 19 ani vârstele acoperite de aceste programe – mai precis, şi la 3 şi la 7 şi la 10 … şi la 19 ani copiii exersează cum sa devina, în timp, „open-minded”, „risk-takers”, „principled” etc.

2. E nevoie de ani multi şi buni (15-16 la rând, în acest caz) pentru ca, practicând sistematic comportamentele specifice, acestea să se consolideze în deprinderi bine fixate şi, apoi, în atitudini cu valoare de principii de viaţă.

În context, art. 68 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 / 2011 stabileşte setul de opt „competenţe-cheie” ce determină profilul de formare a elevilor:

a) competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;

b) competenţe de comunicare în limbi străine;

c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;

d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;

e) competenţe sociale şi civice;

f) competenţe antreprenoriale;

g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;

h) competenţa de a învăţa să înveţi.

Eu am două probleme de fond cu acest articol:

spre deosebire, de pildă, de „learner profile” IBO, art. 68 statuează „ce trebuie să ştie” elevii, în loc de „cum trebuie să fie / devină” aceştia – evident, al doilea referenţial e, în opinia mea, mult mai relevant, fiind centrat pe valori conţine o incongruenţă de fond: „a învăţa să înveţi” e din alt film categorial decăt precedentele – e o meta-temă transversală, ce nu aparţine logic setului a-g (învăţ să învăţ şi comunicând în limba maternă, şi în limba străină, şi prin intermediul matematicii etc.)

Programele IBO sunt testate / validate la nivel internaţional, fiind prezente în piaţă de 20-40 de ani.

Eu cred că o şcoală bine făcută ar trebui să cultive copiilor cel puţin trei valori importante: CURAJUL; INTEGRITATEA; PATRIOTISMUL. Curajul, contrapus fricii. Integritatea, contrapusă imposturii. Patriotismul – de fond, nu de formă – contrapus grabei de a ne vinde, laş şi ieftin, clipei, trădându-ne, de neiertat, Ţara.

Punct la tema a 2-a.

Aici suntem acum. Pildele evocate în titlu descriu starea de fapt curriculară în şcoala românească (în termeni de leadership real, Dean Williams numeşte această stare de fapt provocarea activării, activist challenge, în care se manifestă, dur, conflictul de valori, incongruenţa acută între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie). De ani şi ani ne lamentăm, nătâng şi fatalist, “aşa nu mai ţine”. Tot de ani şi ani ne încăpăţânăm tâmp să punem pe piaţă soluţii legislative aiuritoare, care contrâng dement şi nu dau voie la aproape nimic firesc, normal, cu scaun la cap. Acum, funia e la par, înnodată fără noimă, iar timpul, brusc, a încetat să mai aibă răbdare. Avem doar o ieşire la liman, una singură: tăiem, curajos, nodul gordian. Pe şleau, adică, nu cosmetizăm şi cârpim, ci oferim copiilor arhitecturi curriculare de secol XXI, care să le folosească şi să le placă, dar care, mai ales, să le cultive solid valorile de care au nevoie pentru a răzbi în viaţă, mândri de ei înşişi şi de împlinirile lor profesionale.

Şi un gând de final de an, în ceea ce mă priveşte. Echiparea Şcolii ca sistem cu arhitecturi curriculare de secol XXI, atâtea modele câte sunt necesare, este, de departe, „nuca tare” a schimbării paradigmei Educaţiei în România. În virtutea acestui adevăr inconfortabil, am decis ca, începând cu 2012, să pun tema pe radarul conversaţiei publice, instituind protestul civic pentru curriculum, aflat acum în al cincilea an de manifestare (aici, aici şi aici, ipostaze ale protestului meu civic). Voi continua acest demers şi în 2016, şi în 2017, şi tot aşa, atât cât va fi nevoie pentru ca România secolului XXI să-şi capete Şcoala pe care o merită. Şi până atunci, pace sub măslini, cu adevărat, nu va fi.

La mulţi ani!

adevarul.ro

 

Ultima ora:

ObservatorBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieDaniel Dăianu: Chestiunea Energiei şi bugetul public

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe