de Marian Staș

31 august. Echipa Institutului de Studii Populare, condusă de Răzvan Orășanu, pune de o conferință pe Educație cu contributori de prim rang. Sala Bibliotecii Naționale devine neîncăpătoare pentru cei peste 200 de participanți, iar agenda croită de Răzvan sare rapid în aer, lăsând loc larg agendei reale: reinterogarea structurală acută a felului în care România face școală acum.

Ministrul Sorin Cîmpeanu ridică temperatura în sală și cere arhitecturi curriculare noi pentru gimnaziu și liceu până pe 30 noiembrie curent, astfel încât în 2017 clasele a V-a și a IX-a să înceapă într-un cu totul alt film decât cel de azi. Fraților, nu mai ține: ori o facem ca la carte de data asta, ori ne luăm câmpii cu toții!…

1 septembrie. Echipa Institutului de Științe ale Educației, condusă de Ciprian Fartușnic și Magda Balica, continuă seria consultărilor cu experți în curriculum, pentru un alt construct curricular. La fel, agenda croită de Ciprian și Magda sare iute în aer, făcând loc agendei reale: spectrul acut al fundăturii de sistem multidimensionale, dar și cantonarea (încă) într-un pat al lui Procust mental, acela al iluziei că putem da soluții necârpite din fundătura în care suntem acum. Blocajul devine evident, iar contemplarea singurei căi viabile – schimbarea de paradigmă – dă fiori reci și ține (încă) grupul în negare.

Tot ca ieri, încăpățânat și ferm, ministrul Sorin Cîmpeanu încinge sala și cere arhitecturi curriculare noi pentru gimnaziu și liceu până pe 30 noiembrie curent, astfel încât în 2017 clasele a V-a și a IX-a să înceapă într-un cu totul alt film decât cel de azi. Și eu aș proceda fix la fel. John P. Kotter (Leading Change, 1996) definește în leadership crearea stării de urgență, the sense of urgency, drept prim ingredient al schimbării. Arde! Acum trebuie făcut!

„Atunci când oamenii simt iminenţa pierderii valorilor în care cred cu tărie, primul impuls este cel de rezistenţă prin orice forme la schimbare şi de evitare a efortului intens necesar ajustării. Exercitarea unui leadership eficient în această fază creează mediul propice reinterogării şi reexaminării propriilor convingeri, deschizând calea cristalizării unui set nou de valori.”

Într-un tulburător exercițiu de terapie intelectuală a nevoii de a vorbi, și a vorbi, și a vorbi din nou despre curriculum, sindromul Appolo apare în toată splendoarea sa, forțând singura cale de urmat viabilă. Fraților, nu mai ține: ori o facem bine de data asta, ca să nu eșuăm ca de atâtea ori până acum, ori ne cerem afară cu toții, că nu ne mai crede nimeni!…

Ronald A. Heifetz (Leadership Without Easy Answers, 1994) și Dean Williams (Leadership for a Fractured World, 2015) disting între probleme tehnice şi probleme adaptive. Primele cer soluţii tehnice, prin exercitarea autorităţii; celelalte cer soluţii adaptive, puse în operă prin procese de leadership.

Schimbarea adaptivă generează disconfort deoarece, prin însăşi natura sa, incumbă pierderi semnificative pentru cei care se confruntă cu această schimbare: statut; convingeri; atitudini; obişnuinţe. Atunci când oamenii simt iminenţa pierderii valorilor în care cred cu tărie, primul impuls este cel de rezistenţă prin orice forme la schimbare şi de evitare a efortului intens necesar ajustării. Exercitarea unui leadership eficient în această fază creează mediul propice reinterogării şi reexaminării propriilor convingeri, deschizând calea cristalizării unui set nou de valori.

Leadershipul manifestat în situaţiile provocărilor de natură adaptivă trebuie să gestioneze perioade lungi de anxietate şi, de asemenea, să evalueze foarte exact capacitatea grupului de a face faţă diferitelor niveluri de stres. Provocările adaptive vin adeseori sub formă de întrebări esenţiale, iar soluţiile adaptive se degajă din formularea răspunsurilor la aceste întrebări: Ce pot păstra şi la ce trebuie să renunţ? Ce valori cultivăm în noi şi în cei pe care îi educăm? Vreau să intru în acest proces al transformării? Merită să rămân în el până la capăt?

Șerban Iosifescu pledează pentru abordarea ne-otova în Educație, văzută ca transformare culturală înainte de orice. De la sindicalism curricular la arhitectură curriculară care să cultive elevilor valori, să le folosească și să le placă este fix distanța transformării culturale pe care schimbarea de paradigmă în Educație o va parcurge accelerat, începând de acum. Termen: 1 Decembrie 2018.

Marian Staș este profesor la Universitatea Harvard şi președintele Asociației clubul „Liderii Mileniului Trei”

qmagazine.ro