de Marian Staș

Guvernul Cioloș. Game change. „Nu e suficient să ai o viziune, este important să ai în spate acea emoție fantastică ce vine din dialog, din participare și apoi să ai forța de a o face realitate”. 1000% de acord cu gândul ministrului Adrian Curaj.

Despre ce vorbim, la obiect?

Eu țin pe radar trei subiecte-turnesol, ce cumulează, deopotrivă, viziune crystal clear și emoția intensă a dialogului și participării fără istov. Acum este clipa de a le face realitate. Pe acestea, și pe toate celelalte ce concură la schimbarea paradigmei comuniste a Educației în România.

6% pentru Educație. E subiect crystal clear? E. E trădat pe față, în batjocură ineptocrată fără excepție, de toate guvernele și parlamentele de până acum? E. E hiper-legitim? E. E hiper-emoțional? E. E probă de foc pentru sângele din instalația de leadership a Guvernului Cioloș? E. E game change? E. Q.E.D.

Porcăria plagiatelor doctorale Ponta & Oprea & Tobă et al., de aceeași teapă. E subiect crystal clear? E. E tras sub preș golănește, de la halucinantul blat ministerial Pop Liviu încoace? E. E hiper-legitim? E. E hiper-emoțional? Oho!… E probă de foc necesară chiuretare chirurgicală fără greș, cu bisturiul mânuit măiestru de nimeni altcineva decât ministrul Educației din Guvernul Cioloș, însuși? E. E game change? E. Q.E.D.

Arhitecturile curriculare pentru continuumul primar-gimnazial-liceal de secol XXI – cu un accent în plus pe componentele profesională și tehnică. E subiect crystal clear? E. E, acum, din alt film decât ce are nevoie România? E. E hiper-legitim, hiper-emoțional și răs-discutat (mai degrabă vorbit la pereți sau predicat în pustiu) până la limita frustrării și aproape lehamitei tuturor celor care țin tema pe radarul dialogului public? E. E probă indiscutabilă de curaj tăierea acestui nod gordian păcătos, ce ține jocul în loc de ani și ani? Ba bine că nu! E game change? E. Q.E.D.

Sunt parte in(formală) din regândirea arhitecturilor curriculare (sau, în limbaj de lemn, planuri-cadru) pentru gimnaziu și liceu și afirm că, în ipotezele de lucru legislative curente, procesul se află în fundătură. Dead end. Când scriu parte in(formală), am în vedere prezența mea, cu acordul public al precedentului ministru al Educației, în seria de întruniri de lucru ale experților în materie (echipă de elaborare/echipă de validare), prezență neconsfințită formal prin ordin ministerial. Nu am o problemă cu acest fapt birocratic (în fond, sunt din afara sistemului), însă el are relevanța sa. Când spun fundătură, am în vedere cele trei variante de programe-cadru pentru gimnaziu generate până acum (de lucru), care, chiar în aprecierea unor birocrați importanți din sistem, reprezintă fix aceeași Mărie cu altă pălărie.

„Activitatea de elaborare a noilor planuri-cadru reprezintă, de fapt, o activitate de revizuire a acestora, întrucât, din punct de vedere epistemologic, noile propuneri […] nu aduc o nouă viziune educațională față de planul-cadru în vigoare. Astfel, documentul curricular ce va fi propus spre dezbatere publică trebuie numit Plan-cadru revizuit pentru învățământul gimnazial” (dacă e nevoie, pot numi sursa) Ouch – nu e bine!…

Cum suntem la momentul adevărului, numesc eu, cu toate vorbele, cele două cauze structurale ale stării de fapt, blocaje de fond statuate ca atare în Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și ținute sub tăcere de toți responsabilii din sistem: prezența religiei ca disciplină școlară parte a trunchiului comun (art. 18, alin. 1); relația inadecvată trunchi comun-curriculum la decizia școlii, acum una de tip cămașă de forță / pat al lui Procust (art. 65-68) Altă chirurgie ministerială, necesară ca aerul. Iar soluții mai bune sunt, Slavă Domnului.

Viziune. Emoție. FORȚĂ.

Welcome in the game, Mr. Minister!

qmagazine.ro