de Marian Staș

Domnule ministru Daniel David,

Aceasta e prima parte a preambulului exercițiului de onestitate educațională pe care vi-l propun, în cheia stării poetice Elytis (1) (Nobel, 1979): toate frunțile libere / iar ca sentiment un cristal (2).

Ora de Religie obligatorie, consacrată prin prezența disciplinei în trunchiul comun pe întreaga verticală preuniversitară, are, în opinia mea, vulnerabilități structurale, pe care le-am comunicat deja, public, într-un text intitulat Pledoarie pentru educație spirituală de secol XXI. Gând onest Patriarhului (3), asupra cărora nu doresc să revin aici.

Sunt convins că știți foarte bine subiectul. Totuși, pentru conformitate, vă sugerez încă o conversație edificatoare, dacă apreciați de cuviință, cu profesorul Mircea Miclea, cu care, în anii 2010-2011, în preliminariile pregătirii Legii Educației Naționale nr. 1 / 2011, am lucrat pe subiect. În textul sus-menționat, am evocat această con-lucrare, din perspectiva propriei mele percepții. Ca referință de nivel european pentru demersul nostru, am luat Recomandarea 1720 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, din 2005, cu privire la relația dintre Educație și Religie. Textul cu pricina, aici (4).

Continuarea, aici.