Bogdan Daradan
Publicat în 19 iunie 2012, 09:49 / 550 elite & idei

Marina Gospodarenco, director strategie și marketing Victoriabank: Am împlinit 15 ani de la emiterea primului card în Republica Moldova

Marina Gospodarenco, director strategie și marketing Victoriabank: Am împlinit 15 ani de la emiterea primului card în Republica Moldova

Recent, Victoriabank a premiat primul deţinător al cardului bancar din Republica Moldova. În anul 1997, în urma negocierilor cu VISA International, Victoriabank a lansat, în premieră pentru Basarabia, cardul bancar, începând o nouă etapă în dezvoltarea sectorului bancar.

Potrivit timpul.md, cu ocazia aniversării, Victoriabank a organizat un eveniment pentru toţi colaboratorii care au participat la dezvoltarea ofertei de carduri emise de Victoriabank de-a lungul anilor. La eveniment a fost prezent şi Oleg Muntean, clientul căruia i-a fost emis primul card bancar din Moldova. El a primit în dar un card premium Visa Platinum cu condiţii privilegiate. „Mulţumesc Victoriabank, pentru grija pe care mi-aţi purtat-o timp de 15 ani. Serviciile băncii sunt foarte comode şi mai ales merg în pas cu moda. Am deja două carduri Victoriabank şi mă mândresc de fiecare dată când le utilizez şi le recomand tuturor prietenilor şi cunoştinţelor să savureze din comoditatea şi eficienţa serviciilor Victoriabank”, a menţionat Oleg Muntean în cadrul evenimentului.

Directorul direcţiei strategie şi marketing BC „Victoriabank” S.A., Marina Gospodarenco a declarat în cadrul evenimentului că Victoriabank a obţinut rezultate remarcabile pe acest segment şi, pe drept, se poate considera arhitectul dezvoltării sistemului de carduri în Moldova. „Tot ceea ce ţine de carduri a fost inovaţie, de la lansarea primului card, iar ulterior a diferitor tipuri de carduri şi opţiuni pentru ele, inclusiv crearea unei vaste reţele de bancomate performante pe întreg teritoriul ţării. Am avut încredere în succesul şi perspectiva acestor inovaţii pe piaţă. Victoriabank ştie exact ce doresc clienţii săi, astfel reuşind să le anticipăm aşteptările. Iar astăzi datorită clienţilor noştri suntem unul dintre liderii pieţei locale în domeniul financiar-bancar”, a adăugat Marina Gospodarenco.

Primul card a fost Visa Electron, emis la 5 iunie 1997. Pe parcursul primului an, Victoriabank a emis 234 de carduri de tip Visa, o parte din ele fiind utilizate şi în prezent. În acelaşi an a fost montat şi primul bancomat. Astăzi avem circa 146 de bancomate pe tot teritoriul ţării, dintre care 76 doar în Chişinău.

Moldova ocupa poziția a opta în topul statelor CSI cu cea mai vastă rețea de carduri bancare, iar în ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor efectuate cu cardul în punctele comerciale Victoriabank este lider pe piaţa din Republica Moldova.

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor SUA împotriva Siriei

PoliticCătălin Predoiu: Reafirm angajamentul meu ferm pentru combaterea unuia dintre cele mai grave fenomene ale criminalității moderne

EconomieTănase Stamule: Lipsa educației economice este una din sursele nebuniei în care ne aflăm astăzi

ExternMarco Badea: Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor SUA împotriva Siriei

SocialCsibi Magor: În viață avem multe alegeri de făcut

EvenimenteAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Gala SpaceFest

EditorialAndrei Stoian: Este timpul ca România să-și asume un rol mai activ, să devină o voce tot mai importantă în concertul european

CulturaFlaviu George Predescu: Despre cartea Buzura la Berința (Dana Buzura- Gagniuc si Daniel Cristea-Enache)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe