Marius Geanta: Ipoteze despre cazurile de hepatita de cauza necunoscuta care afecteaza copiii
In acest moment, discutam despre un diagnostic de excludere.
Daca un copil cu varsta intre o luna si 16 ani prezinta dureri abdominale, icter, urina de culoare inchisa, scaunul deschis la culoare (alb), diaree, varsaturi si uneori chiar febra, atunci are un tablou sugestiv pentru hepatita si trebuie sa se prezinte la camera de garda a unui spital de pediatrie pentru confirmare.
Analizele de laborator pot indica o crestere marcata a nivelului transaminazelor (intarind ipoteza unei hepatite), dar este nevoie de analize detaliate pentru a identifica si cauza. Daca analizele pentru virusurile hepatitice A, B, C, D si E sunt negative si daca este exclusa atat ipoteza unei boli autoimune, cat si a unei cauze alimentare (ingestia de alimente sau medicamente cu efect hepatotoxic), atunci ne aflam in fata probabilitatii unei hepatite de cauza necunoscuta, asemenea cazurilor identificate majoritar in UK (peste 110 din 170 cazuri raportate pana acum la nivel mondial).
In acest moment, nu este identificata o cauza pentru cazurile de hepatita, dar cateva ipoteze sunt luate in calcul:
👉 coinfectia dintre un anumit subtip de adenovirus si un alt virus (ex. SARS-CoV-2), in care adenovirusul sa actioneze ca un declansator (adenovirusul este agentul patogen cel mai frecvent intalnit la cazurile diagnosticate)
👉 Infectia cu o varianta de adenovirus care sa fi suferit mutatii
👉 Infectia cu o noua varianta SARS-CoV-2
👉 Infectia cu un agent patogen nou, despre care fie nu cunoastem foarte multe lucruri, fie uzual nu se asociaza cu afectarea de tip hepatita (singur sau in asociere cu alti agenti patogeni)
👉 Expunerea la substante toxice, neidentificate inca prin anchetele epidemiologice
La acestea se adauga susceptibilitatea ridicata la infectii, in general, a copiilor, pe fondul restrictiilor din ultimii doi ani.
Este important de spus ca nu se confirma asocierea nici cu vaccinarea anti-Covid-19 (in foarte putine cazuri copiii au fost si vaccinati), si pana acum nici asocierea doar cu infectarea cu variantele cunoscute ale SARS-CoV-2 (in special, Omicron, varianta dominanta acum).
Pentru elucidarea cazurilor, in UK se desfasoara un amplu proiect de cercetare (inclusiv analize genomice, metagenomice si transcriptomice), atat asupra posibilelor cauze virale, cat si asupra posibililor factori de risc individuali, prezenti la copiii care prezinta acest tip de hepatita, dar mai cu seama cei 10% care au prezentat forma fulminanta a bolii si au necesitat un transplant hepatic.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


