Nicușor Dan devine președintele României într-un context strategic dificil, marcat de instabilitate și impredictibilitate regională accentuată și de o fragmentare a consensului pro-occidental care a definit politica externă și de securitate a României în ultimele trei decenii.

Securitatea și politica externă trebuie și vor fi prioritare, alături de problemele fiscale, care sunt mai degrabă apanajul viitorului prim-ministru. Această prioritate derivă nu doar din atribuțiile directe ale președintelui, ci și din cauza deficitelor semnificative existente pe multiple planuri.

Președintele are patru mari priorități până la începutul toamnei, respectiv septembrie-octombrie 2025:

1. Politica de apărare. Având în vedere contextul strategic actual, președintele trebuie să se concentreze pe elaborarea noii strategii naționale de apărare într-o manieră deschisă, cu o amplă dezbatere publică ce implică nu doar structurile de apărare. Deși legea prevede prezentarea acesteia în primele șase luni ale mandatului, ar fi ideal ca strategia să fie gata în primele trei luni, cu un accent important pus și pe reformarea și revitalizarea industriei de apărare.

În acest sens, Nicușor Dan și consilierul de securitate națională pe care îl va numi ar trebui să renunțe la conceptul de securitate extinsă impus de Klaus Iohannis și George Maior în 2015 și să adopte un concept mai tradițional de securitate națională.

Totodată, este necesară abandonarea ideii conform căreia strategia națională de apărare, care este în fapt o strategie de securitate națională, ar trebui să devină un fel de „program de guvernare”, abordând teme diverse precum educația, demografia sau cultura.

În contextul planificării apărării, președintele trebuie să înceapă imediat pregătirile pentru foarte importantul Summit NATO de la Haga, care va avea loc în aproximativ o lună. În cadrul acestuia vor fi clarificate aspectele esențiale legate de prezența forțelor convenționale americane în Europa în următorii ani, având implicații directe asupra planificării apărării României.

2. Politica externă. După ani de apatie și dezinteres manifestat de Palatul Cotroceni, Nicușor Dan trebuie să reclădească fundațiile politicii externe românești. Este necesară promovarea alocării de resurse adecvate pentru diplomație și pentru instituțiile de planificare strategică a politicii externe.

Președintele trebuie să stimuleze implicarea specialiștilor din sistem și a mediului academic pentru dezvoltarea unei noi viziuni, inovatoare și proactive, asupra politicii externe românești. Această viziune trebuie să răspundă percepției generale că România este prea reactivă, lipsită de inițiativă și ambiție, și trebuie să promoveze o politică externă asertivă într-o Europă unită.

3. Reafirmarea consensului pro-european. Din noiembrie până în prezent am asistat la o fracturare a consensului pro-european și pro-occidental din societatea românească. Dreapta radicală, care continuă să controleze o treime din Parlament și care a obținut 45% din voturile exprimate, a contestat fundamentele consensului de la Snagov, tocmai în anul în care se împlinesc 30 de ani de la semnarea acestui pact, în 1995, de către toate forțele politice importante ale țării.

Nicușor Dan, în calitate de mediator între stat și societate, trebuie să depună eforturi susținute pentru reafirmarea consensului de la Snagov. El trebuie să recâștige milioanele de români care au susținut viziunea de politică externă propusă de George Simion și să reconstruiască încrederea în tradiția de politică externă post-decembristă a României.

4. Nominalizarea unui nou director SRI și consolidarea unui control civil democratic. Numirea noului director civil al celui mai important serviciu de informații din România este o responsabilitate majoră a președintelui. Nicușor Dan ar trebui să numească un director care înțelege și valorizează importanța controlului civil democratic asupra structurilor de intelligence.

Toți președinții anteriori au folosit serviciile ca instrumente proprii de influență și manipulare a scenei politice. Nicușor Dan are oportunitatea să se distanțeze de această practică promovând un model de control civil democratic, bazat pe mecanisme eficiente de checks-and-balances. În acest model, controlul parlamentar și cel judiciar ar trebui să devină instrumente reale de supraveghere și echilibrare a eventualelor tentații de abuz și subordonare politică a serviciilor. Astfel, accentul trebuie pus nu doar pe „controlul civil”, ci și pe „controlul democratic” bazat pe checks-and-balances.

Nicușor Dan preia președinția într-un context intern extrem de complicat, dar, cu onestitate și o alegere atentă a echipei care îl înconjoară, poate să producă schimbări pozitive semnificative. Noi restul vom monitoriza evoluțiile și vom sancționa public orice derapaj.