Marius Popescu: România are nevoie de aeroporturi moderne și funcționale pentru a putea deschide noi rute, interne și internaționale
Am urmărit aseară emisiunea „România, te iubesc!”, dedicată infrastructurii aeroportuare din România. Apreciez interesul pentru acest subiect important și pentru faptul că s-a discutat despre utilizarea fondurilor publice și EU.
Totuși, nu pot spune că sunt de acord 100% cu cele prezentate. De ce?
Pentru că pare că investigația a fost, poate, prea critică, de parcă orice proiect de modernizare ar ascunde o neregulă. Da, este evident, lucrurile s-au făcut târziu, dar nu am văzut prezentate cauzele sau numele celor care au amânat aceste proiecte, deliberat sau nu…
S-au folosit termeni precum „suspiciuni” sau „posibile fraude”, însă până astăzi nimic nu a fost demonstrat în instanță, deși anchetele au deja câțiva ani.
Desigur, dacă cineva a greșit, trebuie să răspundă în fața legii! Dar până atunci există prezumția de nevinovăție, pe care n-ar trebui s-o ignorăm atunci când vorbim despre proiecte strategice pentru dezvoltarea României.
Adevărul? Aceste investiții erau absolut necesare! Și nu de azi, de ieri, ci de cel puțin 10-15 ani. Iar aeroporturile românești nu s-au construit din orgolii locale, ci dintr-o mare nevoie de conectivitate într-o țară care încă are infrastructură rutieră și feroviară este deficitară.
Aeroportul International Craiova este un proiect solid, bazat pe studii de trafic făcute de specialiști, nu pe impresii. El deservește peste două milioane de locuitori din județele Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj și Vâlcea, aflate la cel mult 90 de minute distanță. Atrage pasageri și din Serbia de Est și nord-vestul Bulgariei, regiuni fără alte opțiuni de transport aerian internațional.
R.A. Aeroportul International Brasov Ghimbav este, la rândul său, necesar și un proiect curajos. Este primul aeroport construit integral după 1989, cu o perspectivă reală de dezvoltare regională. Județele Brașov, Covasna și o parte din Harghita. Plus că trebuie o strategie de dezvoltare a turismului.
Pentru operatorii aerieni români, aceste modernizări vin perfect. România are nevoie de aeroporturi moderne și funcționale pentru a putea deschide noi rute, interne și internaționale, pentru a atrage noi zboruri și pentru a oferi pasagerilor o experiență sigură.
Doar prin investiții coerente putem vorbi despre o aviație competitivă și o conectivitate reală între regiuni.
Concluzie. Problemele din aviația românească nu țin de faptul că avem aeroporturi noi și că am plătit și noi pentru asta. Ci de lipsa unei politici naționale integrate, de predictibilitate, coerență. De reglementări și reglementatori. De politică deficitară și de amatorism în anumite cazuri. Trebuie să asigurăm un level playing field, reguli clare și stabilitate pentru operatorii care investesc în România.
Să investigăm acolo unde este cazul, dar să nu descurajăm investițiile care aduc valoare. Vrem transparență, dar și respect pentru munca celor care, cu eforturi reale, construiesc o infrastructură aeriană modernă, sigură și europeană, pentru noi, românii!
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


