Suntem din ce în ce mai (declarativ, cel puțin) preocupați de viața planetei, din ce în ce mai implicați în salvarea ei.
Și, în același timp, din ce în ce mai puțin implicați în viața noastră reală, fatalmente finită.
Din ce în ce mai polarizați și alienați față de condiția umană, cu bune și rele, până la transformarea în oameni „de tip nou”.Dacă așa ceva poate fi un obiectiv!?
Mergem „pe fente” sau credem și știm?
Un paradox al acestei revoluții globale cu obiectiv cert dar cu parcurs ce pare că ne exclude softly, fie că o susținem sau nu.
Sau măcar ca percepție generațională pare așa , ceea ce, în fond amplifică realitatea din teren.
Și oricât aș umba prin lume, oricâte minți deștepte aș chestiona, rămâne întrebarea nerostită:
Cum păstrăm lumea rezonabil deschisă cu omul în centrul proceselor de transformare?Cu omul beneficiar real al acestor procese.Cu omul simplu.
Nu peste un secol, pe orizontul vieții noastre.
Pentru că lucrăm la un nou proiect aș vrea să ridicați mănușa,în public sau în privat.Fără întrebări și răspunsuri oneste nu există progres.Mulțumim.
PS.Exclus concepte la modă sau reluări, doar gânduri proprii.Fără agendă, fără teze aplaudate sau rejectate.Numai original, liber.Dacă se poate.Sau întrebarea e și ea greșit pusă?
Dacă știam, nu întrebam.