Marius Stoian, Daniela Lulache, Radu Puchiu: În cadrul amplului proiect „România în OCDE” al Club România, am lansat, în parteneriat cu ASE/ FABIZ, primul „Laborator OCDE”
În cadrul amplului proiect „România în OCDE” al Club România, am lansat astăzi în parteneriat cu ASE/ FABIZ primul „Laborator OCDE” destinat promovării în mediul universitar a oportunităților naționale și individuale care vor fi deschise de aderarea țării noastre la acest important organism internațional.
Invitați speciali:
Daniela Lulache, Head of Policy and Co-ordonation at Nuclear Energy Agency OCDE
și
Radu Puchiu, Aspen Institute România, Tehnology and Society Program Director, fost coordonator național pentru aderarea la OCDE
Am dat astfel, startul unui demers național care va cuprinde, instituții de învățământ superior din principalele centre urbane și nu numai.
România are nevoie să pregătească din timp de resursă umană calificată pentru noua etapă de dezvoltare pe care o vom pracurge și suntem fericiți să putem fi inițiatori ai acestui proces!
Mulțumim FABIZ – ASE, Tănase Stamule și Mina Fanea- Ivanovici!Mulțumim tuturor studenților care și-au arătat interesul!Stay tuned!
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


