Cu mulți ani în urmă, am citit această carte atras de titlul său provocator și de ideea că aparține unui filozof de origine română.

O aveam în bibliotecă din perioada comunistă, când printr-un miracol mai apăreau pe piață și asemenea lucrări.

Dintr-un impuls nedescifrat, am revenit asupra ei în weekend-ul trecut.Și m-am bucurat!

Volumul „Logica dinamică a contradictoriului” a lui Stephan Lupasco se încheie cu o idee centrală: realitatea nu poate fi înțeleasă prin logica binară clasică (adevărat/fals, A/non-A), ci printr-o logică a tensiunii dintre contrariile aflate într-o permanentă dinamică. În loc ca un termen să fie exclus atunci când celălalt este afirmat, ambii termeni coexistă într-un raport de actualizare și potențializare.

Nucleul concluziei lupasciene:

Contradicția nu este o eroare de gândire, ci motorul realității.

Orice fenomen există doar în măsura în care coexista cu contrariul său, într-un raport de opoziție vie, neliniștită.

Logica terțului inclus (spre deosebire de logica terțului exclus) devine indispensabilă: există un nivel T, un „al treilea termen” în care contradicția nu se anulează, ci se integrează într-o nouă ordine de realitate.

Materia, energia, gândirea, afectul, societatea sunt structuri dinamice contradictorii, impulsionate de acest joc între actual și potențial.

Lupasco nu propune doar o nouă logică, ci și o antropologie și ontologie a devenirii: omul, cunoașterea, știința și cultura sunt spații ale conflictului creativ, iar adevărul nu este o stare fixă, ci o mișcare.Sau,

într-o formulare condensată:

Realul este tensiune contradictorie; a gândi înseamnă a susține această tensiune fără a o reduce la una dintretre părți*

Ar fi extrem de bine ca acest tip de abordare să mai funcționeze la nivel societal azi.

Din păcate, pe acest palier, teoria lui Lupasco este în faliment total.