OraNoua.ro
Publicat în 27 mai 2015, 19:00 / 41 elite & idei

Marius Stoian despre volumul lui Sebastian Burduja

Marius Stoian despre volumul lui Sebastian Burduja

Sebastian Burduja și-a lansat marți, 25 iunie lucrarea „Între Speranță și Deziluzie. Democrație și Anticorupție în România Postcomunistă”, în format electronic, sub egida editurii Humanitas.

Prefața aparține profestorului  Larry Diamond, mentorul său de la Stanford University, iar postfața este semnată de Vladimir Tismăneanu.

Marius Stoian a apreciat în referința sa despre lucrare că „a defini volumul lui Sebastian Burduja drept un compendiu al anticoruptiei romanesti ar fi cu totul reductionist, simplificator.

Prin surse (referinte maximale ale domeniului), prin montajul academic al ideilor, prin scriitura si dublul atac sincronic si diacronic al fenomenului, prin consistenta, acest studiu complex se apropie mai degraba de ideea de tratat .

Viziunea cu totul speciala este consolidata de pozitia privilegiata cultural a autorului: el compune vectorii demersului intr-un permanent periplu intre sursa cunoasterii (Washington) si sursa fenomenului studiat (Bucuresti).

Din aceasta intrepatrundere, amplificata de forta mintii lui Burduja, rezulta si caracterul original-utilitatea practica a lucrarii. Fiindca, dincolo de inventarul problemelor si institutiilor, Burduja propune solutii pentru eradicarea coruptiei, devenind un lansator de idei practice si metodologii de aplicare.

Coalitia pentru certificarea companiilor curate este numai una dintre aceste idei de care luasem cunostinta in urma cu cativa ani, la un pranz cu autorul lucrarii si pe care astazi o regasesc completata si structurata in interiorul copertilor, dar si in plina procedura de decolare feat. Centrul Roman de Politici Europene si Fundatia Romanian Business Leaders sau Clubul Romania (in alt plan)- semn ca teoreticianul Burduja este dublat in permanenta de omul de actiune care isi doreste visul transformat in realitate.

Traitor in mainstream-ul global al ideilor, sondor meticulos al interstitiilor si subtilitatilor, Burduja propune si transpune designul unei noi epoci, grefata pe un nou tip de constiinta. „Intre speranta si deziluzie”, Sebastian Burduja alege calea actiunii intarite  de cunoastere. Un indiciu serios ca atat personajul cat si lucrarea sa nu vor face casa buna cu anonimatul.

 

 

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe