Premiză:
nu am stat în România mai mult de 3 luni de la începutul pandemiei.Am călătorit în 12 state.Înainte, am fost 2 luni în Asia de Sud-Est.
Observație:
nici o țară nu are o soluție universală de îngrădire, cu atât mai puțin de eradicare a acestui dezastru.Sunt încercări încongruente de a găsi soluții în funcție de avizul specialiștilor locali, de gradul de conformare a populației și de capacitatea administrativă a fiecărui stat.Și de cea economică.
Teză:
1.încercarea realistă se referă la a nu permite aglomerarea de cazuri grave în scurt termen, în ideea de a se „trage de timp” pentru a nu se aglomera secțiile de reanimare până la apariția unui vaccin sau până la o eventuală imunizare naturală( nu se știe dacă e posibilă).
2.In tot locul, pandemia amorsează și jocuri politice interne și externe.Cetătenii ar trebui să știe.
Concluzie:
Respectați regulile minime.România nu e excepție și nici caz special.
Numai așa avem o șansă de a evita îmbolnăvirea în speranța apariției unui „antidot”.
Generozitatea și responsabilitatea de a nu transmite trebuie cuplată ferm cu egoismul de a nu ne îmbolnăvi.
Nimeni nu e în siguranță!Și cinic vorbind, e posibil să fim victime cu toții, la un moment dat.
Practic, niciun guvern nu-și va asuma să o spună tranșant.