RECVIEM NESCRIS

În amintirea lui Bogdan Andrei Gavrila (1982-2018)

Va mai trece probabil mult timp, până să scriu fără să îndur supliciul, fără ca groaza să-mi strivească mâna și securea de cuvinte să nu mi se întoarcă împotrivă.
Am hohotit și am scuipat pe statui de lemn, tot întrebând de ce.
Și prieten și frate și fiu atât cât înțelegerea cuprinde, straniu reflex al luminii celeste în tonuri metalic-inflexibile.
Trecea și decorurile se animau în raza sa.
Nu vreau și nu vreau și nu vreau, 
să-i alerg cu ochii minții secundele, minutele și orele, dinapoi și dinainte, într-o cascadă sonoră cu imagini ce curg printre pietre fără contur, de parcă ar fi existat înainte și înapoi.
O dată și încă o dată, ca o bandă de gym scăpată pe fast forward de un începător. De parcă ar fi existat vreun sens în lucruri sau în moarte cât de puțin.
Nu vreau să scriu din orgoliu: amintirea morții mă arată pierit și stins și fără vlagă Ar trebui să plec capul și nu sunt pregătit de asta.
Nu vreau să scriu, poate din frică: prezența difuză a morții mă sperie, mă copleșeste, dar mai ales mă-nfurie. Iar către cer – mi se spune-nu e bine să ridici pumnul.
Poate din lașitate sau fragilitate mentală, nu vreau: e un coșmar în scări, un vierme abil care persistă, o mantră funestă ce mă târăște prin subsoluri jilave.
Poate din egoism, nu vreau să scriu: să uit cât încă pot zidi, să mă bucur că încă trăiesc și încă pot spera în fapte compuse împreunâ. Atât cât am putut împreună.
Eu nu sunt un iluzionist al morții.
Poate din superstiția că s-a topit în pixeli, în megabiți, în giga, în terra, în spori sau polen sau în dracu’ știe în ce chestie fusion digital-organică, și leagă între ele obiecte fără speranță. Sau suflete triste, așa cum avea obiceiul ca în viața noastră de mai jos puțin.
Poate de asta nu scriu recviemul.
În gandul meu, undeva, suspendat între o plecare de care nu e nimeni sigur că n-a fost și o întoarcere de care nu e nimeni sigur că nu va fi să fie, zâmbind enigmatic și calm peste zațul amintirilor, el s-a așezat imperturbabil, pentru un ceas lung de tăcere.

Perugia, 27 ianuarie 2019