„Din cele 10-12 milioane de romi care se estimează că trăiesc în Europa, un procent important fac obiectul prejudecăților, intoleranței, discriminării și excluziunii sociale în viața de zi cu zi. Aceștia sunt marginalizați și trăiesc în condiții socioeconomice foarte precare – lucru inacceptabil în Uniunea Europeană a începutului de secol 21”. Am citat din preambulul la Rezoluția Parlamentului European din 9 martie 2011 privind Strategia UE privind incluziunea romilor, primul document programatic care a redeschis, salutar „chestiunea romă” pe bătrânul continent.

Între timp, în cadrele stricte ale birocrației lucrurile au progresat: „până în martie 2012, toate statele membre au prezentat o strategie națională de integrare a romilor sau un set corespunzător de măsuri de politică în cadrul politicilor lor mai generale de incluziune socială. Unele dintre acestea au ales să își revizuiască strategiile existente luând în considerare cadrul UE, în timp ce altele au elaborat primele lor strategii naționale‘‘. Repunând laolaltă cele 27 de strategii naționale, în matricea recomandărilor precedente, Comisia Europeană a elaborat “ Strategia de Integrare națională a romilor 2020”.

Din estimările Comisiei, implementarea strategiei necesită aproximativ 26,5 miliarde de euro,  sumă ce este programată a fi alocată în vederea suportului statelor membre în eforturile de incluziune socială a romilor. Prin mecanismul European Social Found,  sunt prevăzute alocări de aproape 10 miliarde de euro pentru a susține măsuri socio-economice targetate pe populația romă și dezavavantajată. Prin mecanismul European Regional Development Found (ERDF), peste 16,5 miliarde de euro sunt destinate infrastructurii sociale.

Un alt instrument care servește acestei probleme este European Progress Microfinance Facility, cu un total de 100 de milioane de euro, disponibili în perioada 2010/2013. Comisia Europeană estimează suplimentarea acestor fonduri cu până la 500 de milioane de euro în următorii opt ani. Banii sunt destinați inițiativelor private din comunitățile rome.

Pilonul comunicării, al informării pare și el cimentat: pentru a contribui la promovarea integrării romilor prin intermediul FSE, Comisia Europeană şi statele membre au înfiinţat reţeaua EURoma (Reţeaua Europeană pentru Incluziune Socială şi Romi în cadrul fondurilor structurale) (a se vedea „reţelele”). EURoma este o reţea europeană formată din autorităţi de management, care urmăreşte îmbunătăţirea utilizării fondurilor structurale pentru promovarea incluziunii romilor; reţeaua facilitează schimbul de bune practici.

Ar părea că sunt întrunite toate elementele aplicării unei soluții optim integrate, acoperind dimensiunile de voință, financiară și informațională. Dar, în fapt, o dublă ipocrizie,  profund trivială istoricește acoperă întreaga Europă în abordarea chestiunii romilor.

În primul rând, localizăm o „ipocrizie de întâmpinare”. Ea ne împiedică să recunoaștem (eul auctorial îmi șoptește să mă extrag din frază) că și atunci când, din rațiune de politically correctness mimetic, vorbim despre romi în termeni de „comunitate discriminată multiplu”, în fond plutește în imaginarul european  un nor de păsări negre (eufemism) agresive care ar trebui extrase și din ”aerul special care e gandul”. Un rest de mitologie rurală cuplată cu reziduuri de teorie rasială moștenită oral. Sau cel puțin așa zugrăvesc situația datele studiilor profesioniste despre percepția reală în mediul social, dar „nediscriminatoriu”  discuțiile de coridor din clădirile Bruxellesului, unde  gluma transatlantică „Ce este un nigger? Un afro-american care tocmai a ieșit din încăpere” își are un echivalent mult mai dur. Supoziții sau studii certificate de acțiunile, per a contrario spiritului corectitudinii politice, a unor state!

Ceea ce sperie în fond este rata de creștere a minorității rome, vigoarea sporului demografic: populația de romi este relativ tânără-35,7% din totalul romilor sunt tineri sub 15 ani, comparativ cu 15,7 %,  cât reprezintă procentul populației UE de acceași vârstă. Ca și puternicul exod de la est la vest.

Pe de altă parte, există o „ipocrizie de gestiune”. La nivelul instituțiilor UE cifra cheltuililor reale cu „chestiunea romă” este minoră în raport cu colosalele cifre puse pe piață și încă și mai puțin semnificativă prin comparație cu nevoile reale. Motive complexe, de la lipsa de funcționalitate a organizării acestei comunități ancestrale cu reguli și legi autarhice  imuabile, lipsa de interes a statelor naționale, influența  paraziților birocratici etc.

Pare mai degrabă că în cele mai mari comunități din state membre UE din Est,  România (1,2-2,5 milioane), Bulgaria (700.000-800.000), Ungaria (600.000-800.000),„chestiunea roma” este mai curând un pretext pentru tocat fonduri decât o preocupare serioasă. Situația este în descreștere pozitivă din aceste țări, către cele în care romul este un personaj exotic ca oricare altul din spațiul extracomunitar: mexicani cântăreți cu sombrero, indieni fachiri sau urmași ai incașilor lansați în spectacole inedite în metrourile principalelor capitale europene.

O singură veste bună, din Spania care având cea de-a doua cea mai mare comunitate de romi din Europa (2% din totalul populației),  cheltuiește anual peste 50 de milioane de euro pentru integrarea acestora. Aici, doar 5% dintre romi trăiesc în tabere improvizate, peste 50 %  fiind proprietari de case. Romii din Spania au acces la serviciile medicale, iar statisticile recente arată că aproape 75% au un venit stabil.  Domeniul prioritar de investiții este educația. Aproape toți copii merg la școala primară și peste 85% dintre romii din Spania sunt alfabetizați.

Spuneam despre „ipocrizia de gestiune„: ea se relevă și din multul fum instituțional produs în absența focului. Statele „sunt rugate”, mijloacele punitive nu există, proiectatul „mecanism robust de monitorizare” nu include „cojones”. În sfârșit cu cuvintele eurodeputatului socialist român Ioan Enciu „strategia europeană pentru romi împreună cu încă 27 de strategii naționale nu au nicio relevanță pentru că nu sunt obligatorii și nici implementate corect”. Cuvântul-cheie este „obligatoriu”.

* implicit românească