Marius Stoian: TREI NUME PENTRU O ISTORIE ÎN CONSTRUCȚIE
TREI NUME PENTRU O ISTORIE ÎN CONSTRUCȚIE
Club România a decernat joi, în cadrul excepționalului Forum „Digital Innovation Summit Bucharest”, aflat sub bagheta lui Victor Vevera, premiul „Bogdan Andrei Gavrilă”, tinerei de 23 de ani, Laura Antonia Pup, masterandă la SciencePo, recent cooptată în echipa OCDE de la Paris.
În avalanșa zilnică de breaking-news-uri grave sau futilități care ne macină încet, ca indivizi și societate, un astfel de eveniment nu are nicio șansă să răzbească clipa.
Pentru mine însă, el are o încărcătură cu totul specială, prin cei trei protagoniști și firul nevăzut care îi leagă de o continuitate a ideilor și faptelor de partea luminoasă a destinului nostru ca țară, un destin care se construiește din fapte mici, uneori anonime.
BOGDAN ANDREI GAVRILĂ a fost și rămâne spiritul Club România.
Prieten și partener, un promotor de geniu al multor tineri valoroși, un consecvent și eficient luptător pentru valorile societății deschise, secretarul general al Club România s-a stins în 2018, la 35 ani.
În efervescența sa a lăsat în urmă nu numai un patrimoniu de idei și proiecte, dar și obligația pentru noi de a le continua și amplifica. Ceea ce, iată, încercăm să și facem. Acolo Sus, nu mi-l pot imagina decât fericit și optimist, cum a fost printre noi!
Pe ANTONIA PUP am „descoperit-o” în perioada candidaturii de succes la Președinția Consiliului Elevilor Timiș.
Între timp, prin forța minții și seriozitate, Antonia-Laura Pup a devenit masterandă în domeniul securității internaționale la Sciences Po în Paris, Franța, ca bursieră a Ministerului de Afaceri Externe francez și a Ministerului Educației din România. Din februarie 2024, s-a alăturat OCDE, unde asistă echipa Development Communicators Network în cadrul Directoratului pentru dezvoltare. Proiectele în care este implicată vizează cercetarea modului în care agențiile pentru cooperare în domeniul dezvoltării comunică în statele partenere, dar și pregătirea ministerialei OCDE. În anul 2022, a primit distincția Tânăr Ambasador al României din partea Ministerului Afacerilor Externe. În anul 2020, a fost inclusă în lista Forbes 30 under 30 România pentru activitatea sa de advocacy în domeniul educației.
Nu-l cunoștea pe Bogdan, îl citise în „România noului val” și „România transatlantică”, dar sunt convins că, printr-o rezonanță a spiritului, ar fi fost alegerea pe care și el ar fi făcut-o.
Nu în cele din urmă, îi mulțumesc lui VICTOR VEVERA și o fac cu multă plăcere și satisfacție, ca prieten drag și partener solid în această „întreprindere” de peste 13 ani, numită Club România.
Început împreună cu Bogdan Gavrilă, în urmă cu cu câtiva ani, „Digital Innovation Summit Bucharest ”, spațiul întâmplării din preambului acestei însemnări, forumul a devenit un reper internațional semnificativ pe harta evenimentelor din zona digitală.
DISB a reunit cea de-a 7-a ediție a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum) și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale privind Diplomația Cibernetică (ICCD).
Evenimentul, cu 1800 de participanți din 27 de țări, este azi, cum spuneam, o importantă platformă pentru a discuta despre inovație, securitate cibernetică și rolul diplomației în lumea digitală interconectată contemporană.
Nu am „un cuvânt de final” la postare. Mergem mai departe cu oameni & idei, cu același fir roșu: România
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe