Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Comemorării Holocaustului: Propagarea urii, violența de limbaj și dezinformarea slăbesc democrațiile
Propagarea urii, atacurile, violenţa de limbaj şi dezinformarea slăbesc democraţiile, a transmis luni preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Șeful statului a pomenit și despre „suferințele îndurate de victimele Pogromului de la București”.
Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, consilier de stat – Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT, în cadrul evenimentului de la Templul Coral din Bucureşti. „Cei care reuşiseră să rămână în viaţă puteau să depună mărturie lumii întregi că infernul a fost dezlănţuit pe pământ, dar şi că forţa vieţii a înfrânt până la urmă moartea. O catastrofă fără egal, în care 6 milioane de copii, femei şi bărbaţi au fost ucişi. Tot astăzi evocăm suferinţele îndurate de victimele Pogromului din Bucureşti, în ianuarie 1941, când mii de evrei erau predaţi morţii. De Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, onorăm memoria tuturor celor care şi-au pierdut viaţa, precum şi curajul supravieţuitorilor şi al salvatorilor, pentru ca tragedia care a curmat atâtea destine să nu fie uitată niciodată”, a precizat preşedintele Iohannis.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mesajul-lui-klaus-iohannis-de-ziua-comemorarii-holocaustului-propagarea-urii-violenta-de-limbaj-si-dezinformarea-slabesc-democratiile-3097319
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


