Matei Bogdan
Publicat în 18 mai 2022, 16:01 / 27 elite & idei

Mihai Aniţei: „Scoaterea cerealelor” din Ucraina pe cale ferată sau prin port, o oportunitate pentru România

Mihai Aniţei: „Scoaterea cerealelor” din Ucraina pe cale ferată sau prin port, o oportunitate pentru România

Mihai Aniţei, preşedintele Federaţiei Patronale a Producătorilor din Chimie – Metachim, consideră că România are două oportunităţi în contextul crizei din Ucraina. Pe de o parte, are şansa de a deveni, prin modernizarea reţelei feroviare, parte a unei rute alternative la cea care traversează o zonă măcinată actualmente de conflictul militar, iar, pe de altă parte, este vorba de „scoaterea cerealelor” din Ucraina pe cale ferată sau prin port.

„Consider necesară o discuţie în spaţiul public românesc despre impactul pe care războiul din Ucraina l-ar putea avea asupra proiectului de infrastructură „One Belt, One Road” (OBOR) al Chinei. Este necesară evidenţierea faptului că anumite modificări sunt însoţite de oportunităţi pe care statul român este obligat să le valorifice. „One Belt, One Road” este un plan de realizare a unei infrastructuri globale, adoptat de Guvernul chinez în 2013, pentru a se transporta produse spre Europa şi nu numai: One Belt One Road ca o alternativă terestră a transportului pe mare!(…) Unul din traseele acestui drum către Europa Centrală şi de Est cuprindea China, Rusia, Ucraina şi Ungaria. Războiul din Ucraina schimbă radical acest „drum”, introducând România ca o alternativă reală pentru crearea noii rute, utilizând portul Constanţa şi linia ferată până la Arad”, afirmă Aniţei.

China a exportat prin această rută 1,6 milioane tone cu o valoare de 20 miliarde dolari, iar după criza pandemică, costul transportului maritim a crescut de 3-4 ori, astfel că cel feroviar a devenit mai potrivit pentru transportul mărfurilor.

Aniței spune că România, care e parte a Formatului 16+1 de menţinere a dialogului dintre China şi Europa de Est, are una dintre cele mai mari infrastructuri feroviare din Europa, nu și dezvoltate.

Conform Băncii Mondiale, calitatea sistemului feroviar din România este sub cea a sistemelor din Bulgaria, Republica Moldova sau Ucraina, în regiunea noastră fiind mai slab clasate din acest punct de vedere doar Albania, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina (pentru Macedonia şi Kosovo nu există date).

„Lungimea reţelei feroviare a României este de 10.766 km, fiind pe locul 7 din totalul de 28 de ţări monitorizate. Prin urmare, modernizarea acesteia ne-ar putea spori şansele de a deveni parte a unei rute alternative la cea care traversează o zonă măcinată actualmente de conflictul militar”, a arătat Aniţei.

O a doua mare oportunitate pe care o are România este reprezentată de „scoaterea cerealelor din Ucraina”, consideră Aniței. În acest moment, România are 2 intrări/ieşiri feroviare – Halmeu şi Siret – care sunt blocate din carenţe logistice de transbordare a trenurilor, însă mai sunt soluţii pe calea apei: Port Izmail – Galaţi, Port Constanţa şi Port – Chilia, Sulina.

Utilizarea acestor porturi ar putea aduce avantaje economice României şi ar contribui la „susţinerea efortului defensiv al ucrainenilor”, ajutându-i pe aceştia să îşi poată valorifica una dintre cele mai importante resurse de care dispun.

www.puterea.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe