Mihai Busuioc: Am schimbat paradigma în care se realizează auditul public extern în România
Curtea de Conturi a României a schimbat paradigma în care se realizează auditul public extern în România, iar noile metodologii realizate respectă standardele internaţionale de audit, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Mihai Busuioc.
„Referitor la paşii realizaţi, am schimbat paradigma în care se realizează auditul public extern în România. Noile metodologii realizate respectă standardele internaţionale de audit, ţinând cont totodată de mandatul constituţional şi de contextul naţional. Ne stabilim auditurile plecând de la analize de risc şi interesul utilizatorilor. Scopul este de a ne concentra eforturile şi resursele limitate asupra zonelor prioritare şi cu impact pentru societate. Am trecut de la auditarea tuturor bugetelor entităţilor la auditarea bugetelor centralizate pentru a oferi celor responsabili cu guvernanţa şi Parlamentului perspectiva asupra diverselor domenii de activitate şi pentru a face mai uşor tranziţia către auditurile de sistem. Rapoartele de audit financiar şi de conformitate sunt acum standardizate, întrucât ne dorim să generăm practică unitară la nivel naţional. Cele de audit al performanţei sunt atractive şi, sperăm noi, vor răspunde nevoilor societăţii. De asemenea, rapoartele sunt scurte, concise şi uşor de parcurs, întrucât lumea în care trăim e o lume fără timp”, a precizat Mihai Busuioc, la un eveniment aniversar dedicat împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei.
El a menţionat că a fost ridicat gradul de responsabilitate la nivelul Curţii de Conturi prin asumarea rapoartelor de către plen.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


