Mihai Chișu: Piaţa de capital pare să fi păşit deja în perioada de vară
Bursa de la Bucureşti a crescut ieri cu 0,86%, revenind uşor după ce în precedentele trei şedinţe a scăzut cumulat cu 1,6%, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN) au ridicat lichiditatea la peste 28 milioane lei, transmite ziarul Bursa.
Deşi piaţa a revenit pe creştere uşoară, cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat acţiuni emise doar de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Lichiditatea pieţei, de 28,2 milioane lei (6,2 milioane euro), a fost cu două treimi peste rulajul de vineri, de numai 17 milioane lei (3,8 milioane euro).
Mihai Chişu, broker la Swiss Capital, a declarat pentru ziarul Bursa: „Piaţa de capital din România pare să fi păşit deja în perioada de vară, caracterizată de volume reduse şi interes scăzut. Excepţiile ţin de interese punctuale, în acest registru identificând companii precum OMV Petrom şi Fondul Proprietatea, care se bucură de atenţia fondurilor Franklin Templeton şi, respectiv, de programul de răscumpărare derulat de FP. Printre acţiunile care şi-au sporit lichiditatea se numară titlurile Transgaz, acesta fiind un efect pozitiv evident al ofertei secundare (prin care statul a vândut, în luna aprilie, 15% din acţiunile companiei – n.r.)”.
Aproape trei sferturi din lichiditatea de luni a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (12,3 milioane lei), OMV Petrom (4,6 milioane lei, inclusiv un deal de 840.000 de lei) şi Transgaz (3,8 milioane lei, din care două deal-uri de 2 milioane lei).
Cele mai mari pachet de acţiuni Fondul Proprietatea au fost transferate în ultimele minute ale şedinţei, pentru 8,4 milioane lei (1,8 milioane euro), la preţuri cu aproximativ 0,7% peste închiderea de vineri. La finalul şedinţei de luni, titlurile FP erau cotate la 0,6395 lei, preţ în creştere cu 0,71%.
În acelaşi timp, titlurile OMV Petrom au urcat cu 2,53%, la 0,43 lei, în timp ce acţiunile Transgaz au scăzut cu 0,54%, 203,9 lei.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,9%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,56%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 1,05% peste nivelul de vineri.
Indicele extins BET-XT a urcat cu 1,01%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,79%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
„Cred că în perioada următoare piaţa va sta sub semnul ofertelor publice anunţate de stat. Apropiata ofertă la Nuclearelectrica poate contribui la creşterea lichidităţii, atrăgând sume de bani suplimentare spre bursă şi, totodată, conducând la realocări ale portofoliilor existente”, a mai spus brokerul.
Potrivit Bursa, pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 146.000 de lei, valoare de şapte ori sub rulajul de vineri, de 990.000 de lei.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


